Legislativul local este convocat mâine în ședință de îndată pentru a discuta pe marginea inițiativei cosilierului PC Ioan Danu.
Ședința nu este organizată de reprezentanții executivului local, ci a fost convocată de șapte aleși locali. Este vorba despre inițiatorul proiectului, care a reușit să obțină votul de susținere din partea următorilor colegi: Diana Acsinte, Vasile Anton, Vasile Bălău, Simona Palade, Marius Pintilie și Dragoș Voinea.
Singurul proiect face referire la aprobarea “Metodologiei de repartizare şi facturare individuală a consumului de apă înregistrat la branşamentul condominiului/ansamblurilor de locuinţe” şi a “Convenţiei cadru de facturare individuală a consumurilor de apă şi canalizare” în Municipiul Paşcani. Ședința va avea loc joi, 12 martie, ora 12.00, în sala de ședințe a Primăriei Municipiului Pașcani.
Precizăm faptul că la secretariatul Consiliului Local mai sunt depuse o serie de inițiative ale consilierilor. Este vorba de cele depuse de Marius Pintilie. Una face referire la amenajarea de parcări rezidențiale, iar cealaltă ca serviciul de alimentare cu apă să funcționeze în cadrul Primăriei.
Citește și: {loadposition articlescategoryload}


