Ceea ce am anticipat despre formula propusă de domnul Tomac s-a confirmat. Pe pozițiile-cheie, miniștrii asumați de domnia sa sunt, de fapt, nominalizările PSD.
Mecanismul este vechi și ușor de recunoscut. PSD vrea uzufructul guvernării, beneficiile, pârghiile, controlul, dar refuză să deconteze electoral măsurile dificile care trebuie luate. Vrea să decidă fără să răspundă, să conducă fără să semneze.
Am mai văzut acest scenariu. L-am văzut la Guvernul Cioloș. L-am văzut, în forma sa cea mai necinstită, în felul în care a fost demolat Guvernul condus de Ilie Bolojan, o guvernare corectă, doborâtă exact când țara începea să-și revină după măsurile grele.
Tiparul se repetă: ies de la guvernare pe final de drum dificil, lasă povara deciziilor nepopulare pe umerii altora, apoi revin în opoziție ca să culeagă nemulțumirea pe care chiar ei au alimentat-o.
Într-o democrație, cetățenii votează partide și programe, nu decidenți ascunși în spatele unor premieri de vitrină. Cine guvernează trebuie să aibă un nume, o majoritate și răspunderea în fața alegătorilor.
Dacă PSD crede că are o soluție pentru România, are o singură cale onestă: să o spună deschis, să-și asume guvernarea în fața oamenilor. Nu prin interpuși. Nu prin paravane.
De data aceasta nu o să le mai meargă.