RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Comunicate de Presă

Școala Gimnazială Specială sărbătorește 38 de ani de Învățământ Special la Pașcani

În perioada 8-12 decembrie 2013, Școala Gimnazială Specială Pașcani sărbătorește Zilele Școlii, prilej de celebrare  a celor 38 ani de Învățământ Special la Pașcani. 

Manifestările dedicate acestui eveniment se adresează în primul rând părinților și comunității, celor ce pe parcursul anului au sprijinit activitățile școlii prin voluntariat, promovarea imaginii școlii, susținerea în implementarea proiectelor sau finanțarea unor activități.

  

Tot acum va fi lansat numărul 8 al revistei școlii cu numele „Special de Pașcani”, nume ce a devenit un brand în învățământul special românesc.

Ziua Voluntarului Special de Pașcani din 8 decembrie s-a desfășurat între orele 800-1600 și s-au derulat activități în parteneriat cu voluntari de la școlile partenere în laboratoarele școlii. De asemenea, s-a derulat faza pe școală a Concursul regional „Iarna veselă”, aflat la ediția a IV-a, care a devenit o tradiție a școlii în ultimii ani. Un alt concurs desfășurat în școală a fost „Cupa Iernii” – competiție de tenis de masă care a antrenat copiii la mișcare, iar voluntarii din școlile partenere s-au îngrijit ca totul să se desfășoare sub egida Fair play-ului. Tot luni a demarat campania de donare de jocuri și jucării „Pentru un zâmbet de copil” proiect inițiat în parteneriat cu toate școlile din Pașcani pe durata întregii săptămâni.

Ziua Parteneriatului Special de Pașcani, 9 decembrie, s-au derulat activități în parteneriat pentru realizarea de decorațiuni pentru sărbătorile de iarnă. De asemenea, Fundația „Ancora Salvării” împreună cu elevii și profesorii din școală a desfășurat activitatea „Terapie prin mișcare”. Pentru că a doua zi va fi carnavalul copiilor în această zi sunt pregătite costumații și măști pentru carnaval.

Ziua a treia, 10 decembrie este dedicată Elevului Special de Pașcani. Elevii care au obținut rezultate deosebite la concursuri vor fi premiați într-un cadru festiv după care vor fi invitați cu toții la un carnaval al bucuriei unde vor fi prezentate costumele și măștile pregătite cu grijă în ritm de dans.

După amiază Teatru de păpuși Suflet și mască de la Liceul Teoretic Miron Costin Pașcani vor prezenta două scenete „Portretul colegului de bancă” de Mircea Sîntimbreanu și „Zdreanță” de Tudor Arghezi pentru delectarea și amuzamentul Specialilor de Pașcani.

Ziua profesorului Special de Pașcani din data de 11 decembriese va sărbători printr-o dezbateri despre activitățile de peste an, prin acordarea de distincții, urmată de o poză de grup multiplicată pentru toți colegii va imortaliza momentul.

Sărbătoarea se va încheia cu ziua dedicată părinților numită „O școală pentru părinți”, din data de 12 decembrie. În cadrul acesteia vor fi prezentate activitățile școlii sud egida „După 38 de ani de la înființare”, se va lansa proiectul ”Școala părinților”, proiect derulat în cadrul programului Erasmus+,  și evident, părinții se vor mândri de copiii lor asistând la programul artistic „Din inimă de copil”. Va fi lansat al VIII-lea număr al revistei „Special de Pașcani”, iar în finalul activității părinții vor vizita clasele, cabinetele și laboratoarele școlii.

 

Citește și: {loadposition articlescategoryload}

 

Related posts

România trebuie să fructifice de urgență ocazia de finanțare a IMM-urilor prin prelungirea Cadrului temporar pentru măsuri de ajutor de stat de sprijinire a economiei în contextul actualei epidemii de COVID-19 (P)

Redacția

Intră în linie dreaptă primul și cel mai mare complex muzeal memorial și educațional dedicat victimelor comunismului, realizat și asumat exclusiv de Guvernul României după 1989, în fostul penitenciar de la Râmnicu Sărat. Investiția prin PNRR se ridică la peste 10 milioane de euro și va aduce peste 20.000 de turiști anual (P)

Redacția

Două tragedii l-au convins pe PNL-istul Alexe să pună piatră pe un drum județean (P)

Redacția
Încarcă...