RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Internațional

Scandalul QATARGATE: Eurodeputatul belgian Marc Tarabella, reţinut vineri după ce a rămas fără imunitate parlamentară

Eurodeputatul belgian Marc Tarabella a fost reţinut vineri dimineaţă în ancheta justiţiei belgiene privind suspiciunile de corupţie din Parlamentul European, după ce a rămas fără imunitate parlamentară acum opt zile.

Tarabella, în vârstă de 59 de ani, domiciliat în regiunea Liege (est), a fost ridicat pentru a fi audiat la sediul poliţiei judiciare federale la Bruxelles, potrivit unui purtător de cuvânt al Parchetului federal.

După cele 48 de ore de reținere el ar putea fi prezentat judecătorului de instrucţie care răspunde de anchetă cu propunere de arestare preventivă.

În paralel cu reţinerea sa, mai multe birouri ale primăriei din Anthisnes – unde Tarabella este primar – au fost percheziţionate, a precizat Parchetul federal. O altă percheziţie a vizat de asemenea „un seif bancar aflat la Liege” care îi aparţine.

  

Trei persoane sunt în prezent arestate în acest dosar, între care eurodeputata greacă Eva Kaili, destituită în decembrie din funcţia sa de vicepreşedintă a Parlamentului European, relatează Agerpres.

Ceilalţi doi sunt partenerul celei din urmă, în speţă asistentul parlamentar Francesco Giorgi, şi fostul eurodeputat Pier Antonio Panzeri, şi el italian.

Pier Antonio Panzeri, suspect cheie în dosar,

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

Joe Biden, discurs istoric și mesaj anti-Putin la Varşovia: „Nu poate rămâne la putere. Ucraina nu va fi niciodată o victorie pentru Rusia”

Redacția

Un avion de vânătoare rusesc a fost ridicat de la sol în preajma a două aeronave NATO. Ministerul Apărării de la Moscova a precizat motivul

Redacția

Avionul pilotat de miliardarul Dan Petrescu a încercat să revină pe aeroportul de unde decolase în urmă cu doar trei minute

Redacția
Încarcă...