NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Poliție

Răzbunarea amantei unui polițist din Iași care n-a scăpat de nevastă

Poveste pe cât de încâlcită, pe atât de neverosimilă, cu acuzaţii penale, în care „personajul negativ“ este un poliţist din Iaşi. Motivul: şi-ar fi hărţuit amanta, folosind inclusiv arma din dotare.

El este acuzat că ar fi hărţuit o femeie cu care ar fi avut o relaţie extraconjungală, supărat că aceasta nu mai voia să continue relaţia de iubire. Cazul a părăsit alcovul amantei şi a ajuns în instanţă, unde s-au adus acuze halucinante: poliţistul ar fi mers în uniformă şi cu pistolul la el, pe care l-a şi scos din teacă, la locul de muncă al amantei în scopul de a o intimida. Judecătorii au admis că între poliţist şi amanta sa este o relaţie tensionată, însă au respins cererea femeii de a institui un ordin de protecţie împotriva poliţistului. Acesta este vizat şi de un dosar penal de hărţuire, cercetat chiar de colegii săi, însă sub supravegherea Parchetului. Un poliţist din Iaşi este implicat într-o poveste încâlcită, piperată cu acuzaţii de infidelitate, dar şi de presupuse agresiuni comise asupra unei femei. Petru Condrea, angajat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Iaşi, în municipiul Iaşi, a fost chemat în judecată de o femeie cu care a avut o relaţie extraconjugală, fiind acuzat de aceasta că ar fi hărţuit-o.

Din acest motiv, amanta poliţistului, Loredana A. (37 de ani), a cerut Judecătoriei instituirea unui ordin de protecţie împotriva agentului. Cererea a fost formulată la finele lunii trecute, însă respinsă de Judecătorie, care, deşi a admis unele dintre susţinerile femeii, a considerat că acestea nu sunt suficiente pentru a-l obliga pe Condrea să stea departe de amanta sa. Deşi a contestat decizia primei instanţe, Loredana A. şi-a retras plângerea acum două zile.

Poliţistul este cercetat însă pe latură penală chiar de colegii săi, într-un dosar de hărţuire ce conţine acuzaţii similare.

Păcălită de poliţist că va divorţa de soţie

Petru Condrea a fost prezent în sala de judecată pe 24 octombrie, alături de un avocat din oficiu. A aflat acolo că Loredana A. nu mai vrea să aibă nicio legătură cu el, ba mai mult, că femeia vrea să nu se poată apropia la mai puţin de 100 de metri de ea. Potrivit datelor din dosar, Loredana A. este mama unui copil şi a avut o relaţie amoroasă cu poliţistul începând cu ianuarie 2017, fără a locui însă împreună. Din toamna anului trecut, supărată de modul în care se comportă poliţistul, Loredana a refuzat să mai continue relaţia, cu atât mai mult cu cât Condrea i-ar fi spus că va divorţa, însă nu s-a ţinut de cuvânt.

Loredana a acuzat că, după ce s-a despărţit de poliţist, acesta ar fi „urmărit-o cu insistenţă“, i-ar fi trimis nenumărate mesaje, ar fi mers la ea la serviciu. Femeia a invocat că poliţistul ar fi venit la ea la muncă în uniformă, uneori cu arma afişată ostentativ, ceea ce i-ar fi produs o stare de teamă. Mai mult, a precizat avocata Loredanei, aceasta ar fi fost nevoită să demisioneze din cauza vizitelor amantului său. Argumentele femeii nu au fost însă suficiente pentru ca judecătorii să instituie ordinul de protecţie.

„Există certitu­dinea unor neînţe­legeri între părţi legate de statutul de persoană căsătorită a pârâtului şi de refuzul reclamantei de a continua relaţia în acest context, însă sub nicio formă nu poate fi reţinut că există o stare de pericol reală“, au explicat magistraţii Judecătoriei Iaşi, potrivit unor documente obţinute de „Ziarul de Iaşi“.

„Concluzia instanţei este că în speţa de faţă ar fi exagerat ca în lipsa unor probe pertinente şi concludente să conferim titlul de victimă unei persoane adulte de 37 ani şi titlul de agresor unei persoane care întâmplător este şi poliţist, pentru dorinţa pârâtului de a continua relaţia amoroasă în condiţiile în care, după separare, părţile au menţinut comunicarea unul cu celălalt“, au mai explicat Judecătorii ieşeni.

continuare pe www.ziaruldeiasi.ro

 

Advertisements

Related posts

Percheziții cu mascați la casele unor romi de pe strada Unirii. Cinci persoane reținute!

Marius Parteni

O soacră a fost amendată pentru că și-a înjurat nora pe Facebook

Redacția

Dumitru Pantazi face eforturi deosebite pentru a scăpa de acuzația de furt în povestea porcilor (Video)

Marius Parteni

Lasă un comentariu

* Comentând aici sunteți de acord cu stocare datelor dumneavoastră pe acest site