CS Rapid Bucureşti s-a calificat dramatic în sferturile de finală ale Ligii Campionilor la handbal feminin, după ce a învins formaţia slovenă Krim Mercator Ljubljana, cu scorul de 30-24 (12-8), duminică, în manşa secundă a play-off-ului, desfăşurat în Sala Polivalentă din Capitală, scrie Agerpres.
Campioana României a reuşit să întoarcă scorul din tur, când Krim s-a impus cu 29-24.
În sferturile de finală, Rapid va întâlni deţinătoarea trofeului, Vipers Kristiansand.
În returul cu Krim, Rapid a controlat jocul de la un capăt la altul, iar în prima repriză a avut avans de cinci goluri o singură dată, 12-7 (min. 29), avantajul la pauză fiind de patru goluri, 12-8.
În parte a secund, Rapid s-a desprins la şase goluri, 14-8 (33), dar Krim s-a apropiat la trei goluri, 19-16 (43). Echipa antrenată de Kim Rasmussen şi-a mărit din nou avansul de pe tabelă, la şapte goluri de data aceasta, 25-18 (54), însă finalul a fost pe muchie de cuţit. Krim a reuşit două goluri la rând şi scorul era 29-24 în min. 59. Pe atacul Rapidului, Estavana Polman a fost lovită în faţă de Liepoja, care a primit cartonaş roşu. Sorina Grozav a transformat aruncarea de la 7 metri,
» Citește continuarea pe pagina autorului


