
În aceste zile, unele instituţii au uşile închise, în timp ce altele funcţionează după programul obişnuit sau cu câteva modificări. Pentru cei care vor avea nevoie de îngrijiri medicale, Compartimentul de Primiri Urgenţe va funcţiona non stop, în timp ce cabinetele medicale din Ambulatoriul de Specialitate sunt închise până pe data de 4 ianuarie.
Orice pacient care are probleme de sănătate ce reprezintă o urgenţă se poate prezenta şi va primi asistenţă medicală, exceptând acele persoane care au bilete de trimitere către Ambulatoriu de specialitate, care se vor prezenta în zilele lucrătoare.
În ceea ce priveşte programul autobuzelor, acestea nu vor circula pe data de 1 ianuarie, iar pe data de 2 ianuarie vor funcţiona după programul de duminică.
Citește și: {loadposition articlescategoryload}


