RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Internațional

Primul stat care a decis INTERZICEREA completă a aplicației Tik Tok

Montana a devenit primul stat din SUA care a adoptat o legislație prin care interzice folosirea aplicației TikTok pe toate dispozitivele personale.

Legislația marchează cel mai avansat pas pe care l-a făcut până acum un guvern în sensul restricționării TikTok, în urma îngrijorărilor legate de securitate și vine în momentul în care unii parlamentari federali au cerut interzicerea națională a TikTok.

Parlamentarii din Montana au votat cu 54 de voturi „pentru” și 43 „împotrivă” proiectul de lege cunoscut sub numele de SB419. Dacă guvernatorul statului, Greg Gianforte, semnează proiectul de lege, acesta ar intra în vigoare în ianuarie.

„Guvernatorul va analiza cu atenție orice proiect de lege pe care legislativul îl trimite la biroul său”, a spus Brooke Stroyke, purtătorul de cuvânt al Gianforte.

  

În decembrie, Gianforte a interzis TikTok pe dispozitivele guvernamentale de stat și în luna următoare a îndemnat Sistemul Universitar din Montana să urmeze exemplul, ceea ce s-a și întâmplat, scrie CNN.

Reacția TikTok

Într-un comunicat de presă, TikTok a făcut aluzie la potențiale acțiuni legale pentru a se opune proiectului de lege.

„Campionii proiectului de lege au recunoscut că nu au niciun plan fezabil pentru operaționalizarea acestei încercări de a cenzura vocile americane și constituționalitatea proiectului de lege va fi decisă de către instanțe”,

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

Vladimir Putin, primele declarații publice după invadarea Ucrainei. Ce spune președintele Rusiei despre război

Redacția

SUA așteaptă explicații din partea Israelului după atacul asupra unei școli /Washingtonul avertizează asupra riscurilor atragerii IRANULUI în conflict

Redacția

Japonia a ridicat de la sol avioanele de VÂNĂTOARE. Ce au făcut aeronavele Rusiei

Redacția
Încarcă...