În urma desfășurării primei etape a concursului de management la
Casa de Cultură ”Mihail Sadoveanu”, comisia a analizat planurile de management ale celor două candidate pentru șefia instituției.
Vorbim despre Daniela Calistru, directoarea interimară a Casei de Cultură Pașcani, care a obținut un punctaj de 9.05 puncte și profesoara Mihaela Spiridon care a obținut un punctaj de 8,11 puncte.
”Săptămâna trecută a avut loc evaluarea proiectelor de mangement pentru postul de director la Casa de Cultură. Au fost depuse două proiecte, al actuale directoare interimară Dana Calistru și profesoara Mihaela Spiridon. În urma evaluării proiectelor, au întrunit toate condițiile și au luat peste 8, care era nota minimă de promovare”, ne-a declarat Mirela Ancuța, inspector al Compartimentului de Sport -Cultură din cadrul Primăriei Pașcani
A doua etapă a concursului va fi susținerea planurilor de management în cadrul interviului și se va desfășura în data de 13 octombrie începând cu ora 10.00.
”Le așteptăm săptămâna viitoare, pe data de 13 octombrie, la susținerea planului de management”, ne-a declarat Mirela Ancuța, inspector al Compartimentului de Sport- Cultură din cadrul Primăriei Pașcani.
Menționăm că din comisia de organizare a concursului pentru postul de manager la Casa de Cultură fac parte: Carmen Apostol, Gabriela Nedelcu și Gheorghe Ardeleanu, de la Direcția Județeană de Cultură.
Citește și: {loadposition articlescategoryload}


