Poliţia Locală ar putea să treacă în curând în administrarea Ministerului Administraţiei şi Internelor. Această schimbare bruscă este dorită tocmai la nivelul conducerii MAI, iar motivul de căpătâi ce stă la baza ei ţine de apropierea nefirească a acestei structuri de poliţie de nevoile personale ale primarilor în funcţie şi mai puţin de respectarea prerogativelor în baza cărora a fost înfiinţată Poliţia Locală.
„Există locuri sau momente în ţară unde Poliţia Locală se manifestă mai mult ca agent electoral privat al primarului, şi că, în cadrul analizei pe care o voi face după alegeri, un capitol separat îl va constitui rolul Poliţiei Locale în desfăşurarea alegerilor şi chiar schimbarea prerogativelor acestui tip de Poliţie”, a declarat Ioan Rus, ministrul de Interne ale Românei, chiar în ziua alegerilor pentru locale.
„Eu am mai spus că sunt locuri unde constatăm că Poliţa Locală se manifestă mai mult ca agent electoral al primarului în funcţie, decât ca instituţie menită şi ea să apere ordinea şi siguranţa cetăţeanului şi chestiuni ce ţin de ordinea de drept într-o comunitate. Nu pentru asta este făcută şi este plătită de comunitate Poliţia Locală. Dacă stau să păzească afişe, să le păzească pe toate. Analiza finală ne va spune ce erori sunt în atribuţiile acestei structuri”, a declarat Rus.
sursa Evenimentul de Iasi