Parlamentarii români au mers şi în 2021, deşi an pandemic, în deplasări externe în locuri îndepărtate, uneori pentru un număr mare de zile, dar cu o activitate redusă. Aşadar, aleşii români au bifat ţări ca Panama, Republica Kârgâză, Uzbekistan sau Islanda, după ce înainte de pandemie vizitaseră state ca Djibouti, Uruguay sau Paraguay.
Deputatul Andi-Gabriel Grosaru, reprezentant al minorităţilor, a mers pentru cinci zile şi jumătate în Panama, loc unde a participat la Forumul Parlamentar de Intelligence şi Securitate. Suma primită pentru bilete, cazare şi diurnă a fost de 24.130 de lei, adică aproximativ 4.800 de euro.
Forumul propriu-zis a avut loc în perioada 28-30 iunie 2021. „Imediat după sosirea în Panama, am participat, în seara zilei de 28 iunie, la recepţia organizată de Ambasada Statelor Unite la reşedinţa ambasadorului SUA, ocazie cu care am întreţinut o serie de discuţii cu diplomaţii Statelor Unite, cât şi cu o serie de invitaţi, atât parlamentari panamezi, invitaţi şi participanţi la forum, dar şi cu oficiali ai unor state sud-americane, dar şi europeni. În cadrul aceleiaşi recepţii, am abordat cu reprezentanţi ai Adunării Naţionale Panameze o serie de discuţii prin care am reamintit bunele intenţii pe care le avem,
» Citește continuarea pe pagina autorului


