News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Peste 800 de păşcăneni s-au înscris pentru ajutoarele la încălzire! Se primesc cereri în continuare

De la jumătate lunii octombrie şi până în prezent, 806 păşcăneni au depus documentaţia prin care solicită ajutor de încălzire de la stat.

 

 

  

Cele mai multe dintre cereri sunt pentru gaz, urmate de energie termică, lemne şi energie electrică. Pentru cei interesaţi, Primăria Paşcani primeşte cereri în continuare.

“Am luat situaţia cu dosarele depuse pentru sprijin la ajutorul de încălzire. Sunt 806 dosare depuse până în momentul de faţă, dintre care 130 pentru lemne, pentru gaz sunt 353, pe termic 312 şi pe energie electrică sunt 11 cereri venite. Cei care doresc, pot depune dosare în continuare. Vor primi sprijin pentru luna următoare, în funcţie de depunerea cererii”, a precizat Cristian Menegon.

Venitul este principalul criteriu după care se aprobă cererile pentru ajutorul de încălzire. În funcţie de acesta, unii solicitanţi pot fi excluşi de la  acordarea ajutorului social.

Beneficiarii sunt direcționați către sediul Primăriei Pașcani, unde pot depune formularele completate, însoțite de actele necesare acordării ajutorului de încălzire a locuințelor. Acestea trebuie să fie prezentate în orginal şi se depun în copie xerox.

 – copii serox după actele de identitate a membrilor familiei cu domiciliul sau reşedinţa la adresa pentru care se solicită ajutorul de încălzire.

– copie xerox după actul din care rezultă calitatea titularului faţă de imobilul pentru care se solicită ajutor de încălzire proprietar, chiriaş sau împuternicit.

– copie xerox după hotărârea judecătorească, de divorţ, de încredinţare în vederea adopţiei, de plasament, de instituire a tutelei

– adeverinţă de venit de la ANAF Paşcani, pentru cei care nu realizează venituri şi pentru cei cu venituri realizate din activităţi independente.

La cerere vor fi depuse veniturile realizate în luna anterioară drept justificative.

Related posts

Pregătiri în toi pentru Zilele Oraşului. Administratorii parcurilor de distracţii îşi fac loc pe zona pusă la dispoziție

Teona Gherasim

Vremea 4 august – 1 septembrie 2025. Se răcește, revin ploile și vijeliile în mai multe zone din țară 

Redacția

Primăria Pașcani- răspuns mincinos pe marginea modului de administrare a cimitirelor!

Marius Parteni
Încarcă...