Peste 150 de persoane acuzate că au încasat ilegal bani de la stat au fost trimise în fața magistraților de la Tribunalul Județean.
Astfel, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) Iași au trimis în judecată 152 de persoane, pentru încasarea nelegală a unor sume de bani cu titlu de subvenții sau ajutor de șomaj. Astfel, anchetatorii i-au trimis în judecată pe Lucian Daniel Lupu, Gabriel Barbălată, dar și șapte angajați ai Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Iași, respectiv referenții Lucreția Buzea, Iulia Buzilă, Angela Enea, Constantin Hrimiuc, Elena Macovei, Marieana Mândru și Lucia Sună, alături de alte 143 de persoane.
Printre infracțiunile reținute în sarcina acuzaților se regăsesc abuz în serviciu contra intereselor publice, fals intelectual în formă continuată, uz de fals în formă continuată, constituire sau aderare la un grup infracțional organizat, înșelăciune cu consecințe deosebit de grave în formă continuată, utilizarea subvențiilor în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate.Potrivit anchetatorilor, în perioada 2007 – 2010, Gabriel Barbălată și Lucian Lupu au inițiat și coordonat un grup infracțional organizat care a acționat în scopul de a obține importante sume de bani cu titlu de subvenții, prin inducerea și menținerea în eroare a unor funcționari publici din cadrul AJOFM Iași, prin utilizarea unor acte ce atestau raporturi de muncă fictive (contracte de muncă, tabele nominale, foi de prezență etc.).
„Banii, folosiți în interes personal de liderii grupării!“
Oamenii legii au susținut că acest grup, la care au aderat și reprezentanții unor firme în numele cărora au fost solicitate subvențiile, a urmărit încasarea de subvenții acordate de AJOFM Iași, conform căreia societățile comerciale ce încadrează în muncă, pe durată nedeterminată, absolvenți ai unor instituții de învățământ sau persoane cu vârsta de peste 45 de ani beneficiază de astfel de sume. Procurorii au adăugat că, în acest demers, au fost implicați și referenți din cadrul AJOFM Iași, care nu au respectat procedurile privind înregistrarea unor persoane ca fiind în căutarea unui loc de muncă.„Pe baza a 53 de convenții încheiate de AJOFM Iași cu mai multe firme, membrii rețelei au încasat ilegal subvenții în valoare de 1.759.288 de lei, bani care au fost ulterior folosiți în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate, în majoritatea situațiilor banii fiind însușiți și folosiți în interes personal de către unii dintre liderii grupării“, a menționat procurorul Luminița Merișescu, purtătorul de cuvânt al DNA Iași.
Citește și: {loadposition articlescategoryload}