Operatorul de apă și canalizare a operat și operează ilegal la Pașcani. Contractul de delegare a serviciului de apă și canalizare nu mai este semnat și de municipalitate, după ce judecătorii au anulat o hotărâre de Consiliu Local care aproba actul adițional ce consfințea că ApaVital se ocupă de furnizarea apei la Pașcani.
Un document, secretizat de primarul Dumitru Pantazi, este încă o dovadă că ApaVital nu este operatorul legal de apă și canalizare al Pașcaniului. Este vorba despre procesul verbal încheiat de inspectorii Curții de Conturi în urma controlului făcut la Primăria municipiului Pașcani, la o sesizare a societății civile, în toamna anului 2015.
Astfel, la pagina 18 a documentului citat, auditorii Curții de Conturi explică ce înseamnă din punct vedere juridic pentru Pașcani, actul adițional nr.12, ce a fost considerat de instanța de judecată nelegal și anulat. Conform acestora, actul adițional este semnătura prin care Pașcaniul intră în acest contract, iar acesta începe să curgă de la data adoptării lui de către Consiliu Local în data de 11.05.2015
„Ulterior, prin Actul adițional nr.12/12.06.2014 la Contractul de delegare a gestiunii serviciulor publice de alimentare cu apă și canalizare încheiat între ARSACIS Iași (în numele și pe seama unităților administrativ teritoriale – inclusiv municipiului Pașcani) și SC Apa Vital Iași SA în calitatea de operator, s-a convenit faptul că municipiu Pașcani deleagă gestiunea servicilor publice de apă și canalizare către operator, ca urmare a aderării la ARSACIS (…) Prin HCL 64 din 11.05.2015 consiliul local, aprobă după aproximativ un an Actul adițional nr. 12/12.06.2014 la Contractul de delegare a gestiunii serviciulor publice de alimentare cu apă și canalizare încheiat între ARSACIS Iași (în numele și pe seama unităților administrativ teritoriale – inclusiv municipiului Pașcani) și SC Apa Vital Iași SA în calitatea de operator”.
Din punct de vedere juridic, ApaVital nu a funcționat legal nicio zi la Pașcani. Perioada 1 iulie 2014 – 11 mai 2015 a operat fără ca Pașcaniul să fie parte în contractul de delegare, iar în perioada 11 mai 2015 – 10 aprilie 2017 a funcționat și funcționează în baza unui act anulat de instanța de judecată pe motiv de nelegalitate.
NewsPascani.com va publica, în zilele ce urmează, o analiză a efectelor pe care le are faptul că ApaVital operează ilegal la Pașcani, asupra contractelor de furnizare a serviciilor de apă și canalizare încheiate cu persoanele fizice și juridice din municipiu.


