NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Social

Campania „Dăruiește din puținul tău”- Pașcani a ajuns la a IV a ediție!

Campania Umanitară „Dăruiește din puținul tău” revine în Pașcani, scopul fiind de a ajuta familiile nevoiașe care nu au venituri suficiente pentru Sărbătorile Pascale.

 

Octavian Lazăr, inițiatorul proiectului dorește ca prin sprijinul pășcănenilor să aducă bucurie în această perioadă, donațiile constând în alimente, îmbrăcăminte și bani cu care se va cumpăra cele necesare fiecărei familii. Ca de fiecare dată, acestea sunt sub evidența unui asistent social care cunoaște fiecare caz și nevoile pe care le au.

  

“Acțiunea va începe joi, 13 aprilie, ora 08:00, alături de voluntari din cadrul Asociațiilor „Lumină și Dar” și „A.T.O.R”, din Pașcani. Sper că și de această dată oamenii vor fi la fel de receptivi și vor dărui din puținul lor, un aspect important pentru cei mai puțin norocoși decât noi.”, a declarat Octavian Lazăr

Din 2015 și până la a III a ediție s-au strâns donații în valoare de 20.000 lei care au constat în bani și articole vestimentare pentru cele aproape 20 de familii. Puteți dona  prin simpla contactare a Paginii „Dăruiește din puținul tău”, printr-un mesaj privat pentru a stabili modalitatea prin care doriți să vă alăturați campaniei.

Comunicat de presă

{jcomments off}

Advertisements

Related posts

Foarte multe solicitări la SAJ. Angajații substației Pașcani au intervenit în luna februarie la 1015 cazuri

Redacția

Persoanele cu handicap permanent scapa de evaluarile periodice

Redacția

Legumele și conservele din legume, ouăle și energia electrică s-au scumpit cel mai mult în octombrie

Redacția

Lasă un comentariu

* Comentând aici sunteți de acord cu stocare datelor dumneavoastră pe acest site