News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Pas înainte în Senatul american pentru adoptarea ajutorului pentru Ucraina

Senatul american a făcut duminică un pas crucial spre adoptarea unui ajutor de 95 de miliarde de dolari pentru Ucraina, Israel şi Taiwan, blocat de luni de zile în Congres, notează AFP, transmite Agerpres.

Strângând 67 de voturi pentru acest vot procedural, Senatul arată că are voturile necesare pentru aprobarea ulterioară a acestui pachet financiar, care se va confrunta, însă, cu o opoziţie dură din partea aleşilor republicani din Camera Reprezentanţilor.

Data următorului vot în Senat încă nu este cunoscută.

„Ucraina este periculos de lipsită de rezerve. Dacă America nu trimite ajutor Ucrainei cu acest proiect de lege privind securitatea naţională, (preşedintele rus Vladimir) Putin are toate şansele să reuşească”, a avertizat înainte de vot liderul majorităţii democrate din Senat, Chuck Schumer.

  

La doi ani de la începerea invaziei ruse, aleşii din Statele Unite, principalul sprijin militar al Ucrainei, nu reuşesc să se pună de acord cu privire la validarea unor noi fonduri.

Democraţii sunt, în marea majoritate, pentru.

Republicanii sunt împărţiţi în două tabere, una de asemenea pro-Ucraina, iar cealaltă, apropiată de Donald Trump, refuză orice nou sprijin pentru

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

Sesizarea preşedintelui Nicuşor Dan pe legea privind utilizarea plajei Mării Negre, la CCR

Redacția

Trupele armate care și-au încheiat misiunea din Afganistan defilează pe sub Arcul de Triumf / Traficul, blocat în nordul Capitalei în mijlocul săptămânii

Redacția

Iohannis trimite spre reexaminare modificările la Legea viei şi vinului.  Prevederile, considerate „neclare, de natură să genereze probleme în aplicare”

Redacția
Încarcă...