„Am văzut un punct de vedere trecut prin Comisia de constituţionalitate de la Senat legat de cum vede Senatul sesizarea făcută de Guvern pe conflictul de la CCR. Este prima dată când una din Camere spune că da, am greşit. Este inacceptabil. Preşedinţii celor două Camere au atributul de a sesiza CCR în caz de conflict constituţional, tot ei trebuie să se şi apere, sunt liberi să-şi exprime punctul de vedere„ a declarat liderul deputaţilor USR PLUS, Ionuţ Moşteanu.
Liderul îl acuză pe preşedintele Camerei Deputaţilor că „a dat bir cu fugiţii”.
Deputatul spune că PNL şi PSD au băgat pe ordinea de zi în Biroul Permanent de la Camera Deputaţilor, „pe şestache, punctul de vedere al Camerei Deputaţilor către CCR”.
„Încă un blat ordinar. E mai rău ca pe vremea lui Dragnea”, conchide parlamentarul.
Punctul de vedere adoptat mai întâi în Biroul Permanent al Senatului şi apoi în cel al Camerei Deputaţilor precizează: „considerăm că aspectele procedurale invocate de autor în sesizare, care au arătat blocajul instituţional, fac obiectul controlului constituţionalităţii, fiind necesară şi oportună implicarea Curţii Constituţionale”, se arată în punctul de vedere votat de Biroul Permanent al Senatului.
» Citește continuarea pe pagina autorului


