News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Parcări cu stații pentru încărcarea mașinilor electrice și programul „Adoptă un spațiu verde”, propunerile lui Sorin Olariu pentru consilierii locali!

 

 

Consilierul PMP, Sorin Olariu, a depus astăzi la Registratura Consiliului Local al Municipiului Pașcani două proiecte de hotărâre prin care dorește să înființeze parcări destinate automobilelor electrice și instituirea unui program prin care societățile comerciale și instituțiile  să poată adopta un spațiu verde pe care să-l amenzajeze.

  

 

Astfel, dacă inițiativa lui Sorin Olariu va fi aprobată, în Pașcani vor fi amenajate două parcări cu câte două locuri, una în zona deal și cealaltă în zona vale, destinate mașinilor electrice. Acestea vor fi dotate cu stații de încărcare rapidă și lentă, iar accesul va fi gratuit pentru o perioadă de 5 ani de zile.

Cât privește proiectul privind aprobarea programului „Adoptă un spațiu verde”, acesta conține un model de protocol ce va fi încheiat între municipalitate și persoanele juridice interesate. Conform acestui act, amenajarea spațiului verde este dată în sarcina persoanei juridice, în timp ce municipalitatea are obligația de a-l întreține și de a asigura apa pentru irigare.

Spațiul adoptat va putea fi ornat festiv cu ocazia sărbătorilor, iar persoana juridică va avea dreptul să monteze o plăcuță prin care să semnalizeze investiția realizată.

Cel mai probabil, proiectele de hotărâre vor ajunge pe masa consilierilor locali în ședința ordinară a lunii noiembrie, însă implementarea lor se va realiza posibil pe parcursul anului viitor.

Related posts

Ședință ordinară de CL joi, 31 octombrie. Vezi ordinea de zi

Redacția

Comisia Europeană cere Consiliului să dea undă verde ”cât mai curând” pentru ca România, Bulgaria și Croația să poată adera la Spațiul Schengen

Redacția

Inaugurare Sală de Sport și Cămin Cultural în comuna Mogoșești-Siret

Redacția
Încarcă...