Concluzia şedinţei de ieri a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) a fost că toate instituţiile implicate în combaterea efectelor iernii sunt gata de intervenţie în orice moment, chiar dacă nu se aşteaptă nici ger şi nici viscol în această lună.
„După cum au prezentat toate unităţile cu atribuţii în domeniu, se pare că toţi sunt pregătiţi. Primăria nu a trimis niciun reprezentant la discuţii, de unde înţeleg că sunt foarte bine pregătiţi. Rămâne de văzut cum vor decurge lucrurile când va fi într-adevăr cazul. După mine, la unele aspecte mai trebuie lucrat. Am cerut întocmirea unei liste cu persoanele dializate din judeţ şi a gravidelor care urmează să nască în perioada iernii, astfel încât intervenţiile ambulanţelor să fie cât mai eficiente“, a declarat prefectul Romeo Olteanu.
În cursul şedinţei, reprezentanţii Direcţiei Judeţene de Administrare a Drumurilor şi Podurilor, ai Direcţiei Regionale Drumuri şi Poduri, CFR, E.ON sau ApaVital au dat asigurări că pregătirile de iarnă sunt finalizate sau în curs de finalizare. La propunerea prefectului, CJSU a hotărât ca Inspectoratul Poliţiei Judeţean să poată închide drumurile în orice moment, dacă va considera necesar, fără a mai fi nevoie de discutarea situaţiei în plenul comitetului. „Vom avea nevoie de panourile şi semnalizările specifice din partea celor de la drumuri, ca să nu se mai întâmple ca anul trecut, când am blocat drumurile cu maşinile de poliţie puse de-a curmezişul“, a precizat chestorul Ioan Scripniciuc, comandatul IPJ.
În pofida asigurărilor că totul este în regulă, comandantul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă a reclamat faptul că la numerele de telefon ale dispeceratelor E.ON nu răspunde nimeni. De asemenea, medicul-şef al SMURD, Diana Cimpoeşu, a precizat că timpul de intervenţie legal, de 12 minute de la apel, nu va putea fi respectat în mediul rural. „În 2010 s-au desfiinţat echipajele de prim ajutor din Ţibăneşti, Şipote şi Răducăneni. Fără încă măcar două echipaje locale, timpul de intervenţie rămâne doar ţintă. În municipiu, termenul de 8 minute este o realitate“, a spus Cimpoeşu. Aceasta a adăugat că dorinţa Prefecturii de a putea programa deplasarea ambulanţelor către dializaţi sau femei gravide nu va putea fi îndeplinită. „Pe dializaţi îi ştim şi se pot programa intervenţiile. În cazul gravidelor însă, sunt multe în mediul rural care nici la medicul de familie nu ajung decât atunci când nasc, deci nu le putem şti pe toate“, a explicat Cimpoeşu.
sursa Ziarul de Iasi
Citește și: {loadposition articlescategoryload}


