News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Nicușor Dan a trimis Parlamentului, pentru reexaminare, legea privind combaterea extremismului

Președintele României, Nicușor Dan, a trimis Parlamentului cererea de reexaminare a legii care modifică OUG 31/2002 avertizând că unele prevederi sunt neclare și pot genera abuzuri.

Nicușor Dan cere reexaminarea unui legi FOTO: Administrația Prezidențială

Nicușor Dan cere reexaminarea unui legi FOTO: Administrația Prezidențială

  Președintele României, Nicușor Dan, a anunțat că a transmis Parlamentului cererea de reexaminare a legii care modifică Ordonanța de Urgență 31/2002 privind interzicerea organizaţiilor, simbolurilor şi faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, scrie Mediafax.

  

„Statul român are datoria de a acționa ferm împotriva urii, xenofobiei și incitării la discriminare. Totuși, această datorie poate fi îndeplinită doar prin legi clare, previzibile și echilibrate. În caz contrar, riscăm efectul opus, amplificarea tensiunilor într-o societate deja polarizată și adâncirea neîncrederii în instituțiile statului”, transmite pe Facebook, șeful statului.  

„În forma actuală, legea este insuficient de clară în definirea unor infracțiuni. Unele articole pot fi interpretate abuziv, ceea ce ar putea transforma în infractori persoane fără legătură cu extremismul”, a continuat președintele.

Un exemplu invocat este articolul care prevede pedeapsa cu închisoarea de la unu la cinci ani pentru distribuirea oricărui material ce conține idei xenofobe,

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

Ciucă: „România a fost prima țară care a ajuns în zona afectată de cutremur în Turcia” / Ce spune despre măsuri

Redacția

UEFA deschide o anchetă faţă de mai mulţi jucători ai lui Real Madrid. Ce acuzații li se aduc

Redacția

Paris: Focurile de artificii organizate de Anul Nou vor reveni pe Champs-Elysées, după o pauză de doi ani

Redacția
Încarcă...