Ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, Natalia Intotero, a vizitat miercuri Spitalul Clinic de Urgenţă din Iaşi şi mai multe instituţii din subordinea DGASPC, constatând că „nu există suficientă implicare şi efort în susţinerea copiilor aflaţi în grija statului”, relatează Agerpres.
„Am ajuns astăzi la Iaşi şi prima oprire a fost la Spitalul Clinic de Urgenţă ‘Prof. Dr. Nicolae Oblu’, alături de prefectul judeţului, domnul Petru Bogdan Cojocaru. La acest spital este internat bebeluşul aruncat de mama sa de la etaj în urmă cu câteva zile. Ţin în mod special să le mulţumesc medicilor pentru buna îngrijire pe care o acordă acestui copil”, a scris ministrul Familiei pe Facebook.
Natalia Intotero menţionează că a făcut de asemenea o vizită-fulger la mai multe instituţii din subordinea DGASPC Iaşi. „Din nou am constatat că nu există suficientă implicare şi efort în susţinerea copiilor aflaţi în grija statului”, afirmă ea.
Ministrul a vizitat Centrul de Zi „Ion Holban” din Iaşi, căruia i s-a ridicat licenţa de funcţionare la finalul lunii iunie din cauza problemelor de infrastructură. Potrivit acesteia, „copiii au parte de condiţii greu de descris în unele zone ale centrului, în special cele comune, precum sala de mese: pereţi scorojoţi,
» Citește continuarea pe pagina autorului


