News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Mulți turiști si-au anulat vacanțele la munte în stațiunile din Brașov din cauza restricțiilor. Hotelier din Predeal: 90% din rezervări s-au anulat

De îndată ce au auzit de noile măsuri restrictive care intră în vigoare de luni, 25 octombrie, foarte mulţi turişti şi-au anulat rezervările la munte, transmite Rador. Hotelurile nu vor mai putea caza decât persoane vaccinate anti-covid sau trecute prin boală, iar la un hotel din Predeal, de pildă, aproape 90% dintre rezervări au fost deja anulate. În aceste condiţii, hotelierii se văd nevoiţi să renunţe la angajaţi.

Administratorul hotelului din Predeal, Marius Ioniţă, a declarat pentru Radio Românie că „Nu se poate spune că ne putem pregăti într-un anume fel pentru astfel de măsuri. Ca hotelier, poți doar să disponibilizezi și să plătești ce mai poți, din buzunar. Clar trebuie să trimiți oameni în șomaj. În ceea ce ne privește (la complexul din Predeal – n.r.), începând de săptămâna trecută, de când s-a anunțat că vor fi aprobate noi restricții, ni s-au anulat peste 90% din rezervări, dar și evenimente private – o nuntă chiar în următorul weekend. În consecință, nu ai cum să susții financiar trupa de funcționare a unei astfel de locații, cu 90% din încasări anulate. Să nu uităm că trimitem oamenii în șomaj, deși, în vremuri normale, le ducem lipsa în turism, pentru că s-a mai întâmplat ceva în ultimul timp.

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

Accident spectaculos în Raliul Dakar. Maşina Dacia Sandriders a lui Sébastien Loeb s-a rostogolit de câteva ori

Redacția

Preliminarii CM 2026. LIVE TEXT Bosnia – România, de la 21:45, un meci de „totul sau nimic”

Redacția

Digitalizarea locuinței. Administrarea și plata utilităților prin E.ON Myline (P)

Redacția
Încarcă...