Ministerul Apărării Naționale a operaționalizat, luni, două Centre Medicale de Diagnostic COVID-19, care sunt amplasate la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central din București și la Spitalul Militar de Urgență Pitești.
Centrele Medicale de Diagnostic (CMD) COVID-19 funcționează ca structuri de sprijin ale unității, respectiv ale compartimentului de primiri urgențe din aceste spitale, și sunt responsabile cu acordarea de asistență medicală primară în vederea diagnosticării COVID-19 pentru pacienții care prezintă suspiciune de infectare cu virusul SARS-CoV-2, forme ușoare și medii, care se prezintă pe cont propriu sau prin serviciile de ambulanță, se arată într-un comunicat al MApN.
În principal, activitatea acestora constă în primirea, trierea, investigarea de bază, diagnosticarea și stabilirea planului terapeutic și, după caz, direcționarea pacienților către unități sanitare COVID-19.
Direcția medicală a MApN, cu sprijinul categoriilor de forțe și a comandamentelor de sprijin, asigură personalul medical care deservește aceste centre în regim non-stop și materialele sanitar-farmaceutice, normele de consum, materialele și echipamentele medicale și de protecție sanitară necesare funcționării CMD COVID-19.
Comandamentul Logistic Întrunit a asigurat transportul și instalarea fiecărui sistem CMD COVID-19, care cuprinde containere tip dormitor/administrativ și containere medicale, racordate la surse de apă și energie electrică prin intermediul unui grup electrogen și al unui container izoterm.
» Citește continuarea pe pagina autorului