Moto-Rock Fest, Sepsi Classic şi Nedeia mocănească din Valea Zânelor-Voineşti se numără printre evenimentele ce vor avea loc în luna iulie în judeţul Covasna, transmite Agerpres.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media – articolul continuă mai jos –
Potrivit reprezentanţilor Asociaţiei Visit Covasna din cadrul Consiliului Judeţean, în luna iulie vor fi organizate trei festivaluri dedicate lavandei, în localităţile Căpeni, Ozun şi Mereni, iar pe 4 iulie, Castelul Kalnoky din localitatea Micloşoara va găzdui o nouă ediţie a concertului Candle Glow Castle, evenimentul fiind consacrat compozitorului Hans Zimmer.
Publicul va putea asculta lucrări din filme celebre, precum „Gladiatorul”, „Piraţii din Caraibe”, „Regele Leu”, „Dune” sau „Interstellar”, interpretate de violonistul Gaspar Csaba şi violoncelistul Toth-Gyorbiro Apor.
În perioada 5-6 iulie, în municipiul Sfântu Gheorghe se va desfăşura Târgul Producătorilor şi Meşterilor Locali, eveniment dedicat promovării produselor artizanale şi alimentare tradiţionale din zonă, iar tot pe 5 iulie, în lacul artificial My Lake de la Dalnic se va deschide sezonul de scufundări. Cu acest prilej va avea loc vernisajul unei expoziţii fotografice subacvatice, cu lucrări semnate de artistul Raymond Gheorghiţă din Sfântu Gheorghe, sub genericul „Underwater Edition”, organizat în colaborare cu Visit Covasna.
» Citește continuarea pe pagina autorului


