News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Educație

Ministrul Educației: Aproape jumătate dintre angajații din învățământul preuniversitar vor să se vaccineze

Ponderea angajaților din învățământul preuniversitar care s-au arătat până acum disponibili să se vaccineze anti-Covid-19 se apropie de 50%, a anunțat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu. În sistemul de învățământ universitar ponderea e de 60%.

“Noi am inițiat o interogare a întregului sistem. Întrebarea a fost adresată tuturor celor 340 de mii de membri ai sistemului național de educație. Până în momentul de față, învățământul preuniversitar se apropie, deci în momentul acesta, data limită este vineri, 15 ianuarie, orele 16, până în acest moment, personalul din sistemul de învățământ preuniversitar se apropie de 50% cu privire la disponibilitatea de vaccinare, fără ca aceste răspunsuri să constituie o obligație legală de vaccinare, iar în sistemul de învățământ universitar suntem deja la 60%”, a spus Cîmpeanu la RFI.

În opinia sa, “orice persoană vaccinată din sistemul de învățământ va însemna o diminuare a riscului de transmitere a acestui virus, deci practic, va însemna o diminuare a riscului la care sunt supuși elevii și profesorii”.

Ministrul Educației a făcut precizări și cu privire la eventuala redeschidere a școlilor pe 8 februarie: “Decizia va fi luată, punând la masă expertiza din Educație cu expertiza din Sănătate, pentru că este foarte îngustă fâșia dintre dreptul fundamental la educație și dreptul fundamental la sănătate și decizia va fi anunțată cât mai repede cu putință, oricum în luna ianuarie, rămânând practic cel puțin o săptămână până la data de 8 februarie, pentru ca școlile, profesorii, elevii, părinții să aibă suficient timp în vederea pregătirii începerii școlii în format fizic, acolo unde se va putea”.

  

digi24

Related posts

BAC 2012: Prezență foarte bună la proba obligatorie a profilului

Răzvan Grecu

Este cunoscută echipa de conducere de la Școala “Iordache Cantacuzino”

Marius Parteni

Aproape 500 de cadre didactice din județul Iași au susținut astăzi definitivatul în învățământ

Redacția
Încarcă...