Preşedintele francez Emmanuel Macron a primit-o la Palatul Elysée pe Angela Merkel, cu zece zile înaintea alegerilor legislative germane prin care urmează să fie desemnat succesorul cancelarului, la ultima lor cină, care marchează sfârşitul cuplului Macron-Merkel, relatează Euronews citat de news.ro.
Între cei doi nu a existat vreo efuziune, ci doar o listă de dosare în care Franţa şi Germania urmează să coopereze până la capăt.
”Până la formarea viitorului Guvern (german), Angela Merkel şi cu mine vom continua să acţionăm mână în mână în marle dosare cărora încercăm să le oferim soluţii franco-germane, aşa cum facem din prima zi”, a declarat Emmanuel Macron.
El a enumerat numeroase dosare de abordat la această ”cină de lucru”, în frunte cu cel al ”consecinţelor” din perspectiva europenilor ale crizei din Afganistan.
”Ne gândim la încheierea misiunii NATO în această ţară (Afganistanul), la ce înseamnă acest lucru pentru viitoarele noastre misiuni de luptă împotriva terorismului şi ce concluzii vom trage şi ce lecţii vom învăţa din această experienţă nefericită, care nu şi-a atins obiectivul pe care şi l-a stabilit”, a declarat Angela Merkel.
Însă va avea, oare, Emmanuel Macron un nou interlocutor la Berlin la 1 ianuarie sau negocierile în vederea formării unui nou guvern german vor trena?