Forțele de ordine sunt mobilizate pentru a preîntâmpina posibile incidente sâmbătă, ziua în care la Băile Tușnad va avea discursul tradițional și Viktor Orban, premierul Ungariei.
Sunt luate măsurile pentru a nu fi deranjat Viktor Orban FOTO EPA-EFE
Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Harghita, Borboly Csaba, a anunţat miercuri, prin intermediul unui comunicat de presă, că, potrivit informaţiilor care circulă în mediul online, „un grup de activişti extremişti, care au legătură cu Mihai Tîrnoveanu”, se pregăteşte să participe sâmbătă la Universitatea de Vară „Tusványos” de la Băile Tuşnad şi la Tabăra Studenţească „Bálványos”. În acest context, şeful administraţiei publice judeţene din Harghita i-a informat pe reprezentanţii mass-media că a înaintat o scrisoare Ministerului de Interne, prin care a solicitat ca forţele de ordine să intervină, „pentru a nu expune comunitatea la o nouă ruşine, aşa cum s-a întâmplat în data de 8 iulie, la Valea Uzului”.
Potrivit imaginilor și informațiilor furnizate vineri de Antena 3, controalele în Băile Tușnad au fost intensificate, fiind folosite atât personal din aparate de pază private, precum și jandarmi, inclusiv câini pentru depistarea de diferite substanțe, potrivit sursei citate.
„Sunt foarte mulți oficiali de la Budapesta,
» Citește continuarea pe pagina autorului


