NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Listă de dosare nemodificată pentru componența Consiliilor de Administrație. Nici un dosar depus în perioada suplimentară

Cele 10 zile acordate de administraţia locală pentru mărirea “bazinului” de selecţie a candidaţilor pentru un loc în Consiliile de Administraţie ale societăţilor din subordinea Consiliului Local nu au schimbat datele problemei. Numărul candidaţilor înscrişi în prima etapă, ce s-a încheiat pe 8 august, a rămas neschimbat.

 

Vineri, 23 august la ora 16.00, când a fost ultimul termen de înscriere, erau înscriși tot 14 candidați care au optat pentru a face parte din Consiliul de Administraţie al Eco Salubritatea, 8 pentru cel de la RAGCL şi 10 pentru cel de la Prest Serv Apa. Facem mențiunea că fiecare dintre cei înscriși puteau opta pentru toate cele trei consilii. Cinci dintre cei care au depus dosarele speră să fie selectați în toate cele trei consilii pentru care se organizează concursul.

  

Potrivit Ordonanței de Urgență a Guvernului numărul 109/201, ce face referire la guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, din Consiliile de Administrație fac parte câte un reprezentant al autorității publice locale și unul al Ministerului de Finanțe, cărora li se adaugă alți trei membri declarați admiși în urma concursurilor. După ce componența lor va fi aprobată de către Consiliul Local, Consiliul de Administrație va avea cea mai mare putere de decizie la nivel de unitate. Acest for va numi directorul unității, realiza strategia de dezvoltare a societății și va prezenta informări periodice legislativului local.

 Iată persoanele care doresc să facă parte din Consiliile de Administraţie :    

   

Ioan Prisecaru – Prest Serv Apa, RAGCL și Eco Salubritate

Adrian Bălan – CLP Eco Salubritate

Adriana Dondaș – Prest Serv Apa și Eco Salubritate

Georgeta Sandu – RAGCL

Doina Crăciun – Prest Serv Apa și RAGCL

Ioan Brumă – Prest Serv Apa

Constantin Stoica – Prest Serv Apa

Eduard Dumea – Eco Salubritate

Dana Marcovschi – Prest Serv Apa, RAGCL și Eco Salubritate

Eugen Chiriac – Eco Salubriate

Constantin Cojocaru – Prest Serv Apa, RAGCL și Eco Salubritate

Răzvan Gheorghiu – Eco Salubritate

Sorin Năcuță – Prest Serv Apa și Eco Salubritate

Mircea Zuzan – Prest Serv Apa, RAGCL și Eco Salubritate

Valerian Vârgă – Eco Salubritate

Moraru Iulian – RAGCL

Vasile Aparaschivei – Prest Serv Apa și Eco Salubritate

Gelu Nedelcu – Prest Serv Apa, RAGCL și Eco Salubritate

 

Citește și: {loadposition articlescategoryload}

 

Advertisements

Related posts

Comuna Tătăruşi are un nou viceprimar

Ema Roman

Proaspăt inaugurat, noul sediu al Bibliotecii Municipale Pașcani „Leonard Gavriliu” are deja probleme! Somație de eliberare a unei căi de acces!

Răzvan Grecu

Judeţul Iaşi dă 300.000 de lei pentru Catedrala Mântuirii Neamului

Redacția

Lasă un comentariu

* Comentând aici sunteți de acord cu stocare datelor dumneavoastră pe acest site