
Atmosferă tensionată în această dimineață în sala de ședințe a Consiliului Local al municipiului Pașcani. Pe ordinea de zi a ședinței extraordinare, convocate de primarul Dumitru Pantazi, a fost și un proiect de hotărâre privind aprobarea cuantumului indemnizațiilor consilierilor locali. Subiectul a iscat controverse între aleșii locali, iar în final nu a obținut votul majorității și a fost respins.
Imediat după prezentarea de către președintele de ședință, Ovidiu Bejinariu, a proiectului de hotărâre s-au înscris la cuvânt consilierii liberali Claudiu Bodoașcă și Marius Pintilie, care au anunțat că grupul PNL nu va participa la vot, întrucât inițiativa contravine Regulamentului de Organizare și Funcționare a Consiliului Local.
„Vreau să anunț că grupul consilierilor PNL nu va participa la votul acestui proiect deoarece Regulamentul de Funcționare a Consiliului Local ne interzice la articolul 127 să participăm la votul unei hotărâri în care avem un interes patrimonial. Iar în cazul de față evident că există un astfel de interes. Trebuie schimbat regulamentul și apoi să votăm”, a atras atenția liberalul Claudiu Bodoașcă, liderul grupului PNL din Consiliul Local.
„Din punctul nostru de vedere proiectul de hotărâre nu este corect. Dacă îl votăm intrăm în contradicție cu articolul 84 din Regulamentul de Organizare și Funcționare a Consiliului Local care prevede atât cuantumul cât și numărul de ședințe pentru care se acordă indemnizația de consilier local. Propunerea noastră este să modificăm acel regulament”, a intervenit și Marius Pintilie, președintele PNL Pașcani.
În replică, secretarul UATM Pașcani, Irina Jitaru a susținut că mai întâi să fie votat acest proiect de hotărâre, iar mai apoi să se modifice Regulamentul de Organizare și Funcționare a Consiliului Local.
Și viceprimarul Gabriela Nedelcu a intervenit în susținerea proiectului transmițând aleșilor locali că funcționarii publici nu știu cum să la calculeze și să le vireze aceste indemnizații. Nedelcu a mai susținut că și alte UAT-uri din țară au recurs la aceiași modalitate.
Cu toate acestea, pe internet se găsesc zeci de hotărâri care par să le dea dreptate liberalilor. Mai exact, majorarea indemnizațiilor s-a făcut prin modificarea regulamentelor consiliilor locale.
O altă dispută a avut loc și pe cuantumul indemnizațiilor. Dacă pesediștii au dorit procentul maxim de 10%, consilierul popular Sorin Olariu a propus ca procentul să fie doar de 1%. Propunerea sa a fost susținută doar de 3 consilieri PSD, în timp ce cealaltă, mai generoasă, a primit votul a 9 aleși social democrați, în condițiile în care în sală erau 10 prezenți.
Viceprimarul Gabriela Nedelcu a votat împotriva acestei propuneri, pedepsindu-și astfel colegii de partid, explicând că nu este de acord ca liberalii să beneficieze de indemnizații mărite pe baza votului social democraților. Aceasta le-a transmis celor din PNL că este rușinos să se abțină de la vot și după aia să acuze că PSD-ul a majorat indemnizațiile.
În replică, Marius Pintilie a transmis că ei nu au refuzat votul neargumentat și a reiterat că este de acord, doar dacă se modifică Regulamentul de Organizare și Funcționare a Consiliului Local.


