NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Un fotbalist din Pașcani pus de primarul Nichita să probeze cum scârțâie patul iubitei

Ionuţ Dumitraşcu, angajat al S.C. Salubris S.A., a fost una dintre necunoscutele din dosarul DNA în care apare şi numele primarul Iaşului, Gheorghe Nichita. Deşi nu pare a fi o piesă importantă din angrenajul „locotenenţilor“ edilului, «Dumi», cum îi spun apropiaţii, era unul dintre cei mai loiali şi buni prieteni ai primarului.

 Ionuţ Dumitraşcu apare în două ipostaze în stenogramele DNA care au ajuns în acest weekend în presă. Prima dată numele său este legat de o deplasare în Municipiul Cluj Napoca pentru a efectua o serie de întâlniri cu un cetăţean englez – Robert Wolsey. În datele făcute publice de DNA se specifică că «Dumi» ar fi încercat să obţină informaţii personale despre acesta sub pretextul unor întâlniri de afaceri, pentru care i-au fost viraţi pe card, în două tranşe, 2.000 de lei. „E însurat, nu-i însurat, are soţie aici, nu are aici, are la Londra, unde-o are…“, ar fi dorit să afle primarul, conform stenogramelor. Pentru a cere banii necesari simulării afacerii desfăşurate cu cetăţeanul englez, «Dumi» a cerut în două rânduri să i se „alimenteze mitraliera“ şi să mai primească „nişte oxigen“.

STENOGRAME INCENDIARE

„Mâine dimineaţă tre să-mi încarc mitraliera. La fel ca azi…“ sau într-un SMS adresa primarului „i-am dat mesaj acuma ca să-ţi dea ok-ul ca să-mi dai şi mie, că m-am dat scafandru aseară şi am rămas fără oxigen“. Apoi, Dumitraşcu este cel care este trimis la Suceava, alături de detectivul Ion Băcioi, la Vila Alice, pentru a efectua „o reconstituire“. Primarul i-a transmis telefonic lui Ştefan Avîrvarei să meargă alături de «Dumi» la Suceava ca să ia o anumită cameră de hotel în care ar fi stat Adina Samson, iubita primarului, şi să stea cu «Dumi» în pat în timp ce detectivul Băcioi să îi asculte. Din primele informaţii, se pare că la vila respectivă cei trei trebuiau să descopere dacă iubita primarului are o întâlnire amoroasă sau una de afaceri, iar ei făceau acest lucru verificând dacă patul scârţâie sau nu.

De la delfini, la detectivi

Apreciat de primar pentru calităţile sale sportive deosebite, fiind considerat la un moment dat ca unul dintre talentele fotbalistice promiţătoare ale Iaşului, Nichita l-a atras în anturajul său. «Dumi», de altfel, a ajuns să reprezinte România la nivel internaţional, făcând parte dintr-o reprezentantivă naţională care a câştigat distincţii la fotbal în sală jucând inclusiv în Brazilia. Acesta a ajuns ulterior să aibă o creştere înfloritoare. Şi-a dezvoltat o afacere cu „păcănele“ care i-au adus în doar trei ani o avere considerabilă, mărturisind tuturor prietenilor săi că şi-a construit o vilă într-un cartier rezidenţial al Iaşului şi circulând prin oraş într-o maşină decapotabilă.

În acea vilă s-a şi mutat «Dumi» după ce s-a căsătorit cu iubita sa, alături de care are un copil. Pe aceasta a cerut-o în căsătorie într-una dintre multele lor vacanţe exotice, în Cancun, Mexic, plătind o sumă importantă de bani ca un delfin să îi aducă acesteia inelul din apă. Însă în urma unui control al Serviciului Judeţean de Metrologie Legală din Iaşi, realizat la începutul acestui an, s-a descoperit faptul că «Dumi» nu ar fi avut avizele de funcţionare pentru aparatele din cele 15-20 de locuri din Iaşi unde le avea amplasate. Împătimit al jocurilor de noroc, poker pe sume foarte mari, «Dumi» ar fi încercat să îşi crească câştigurile aici dar a ajuns să piardă sume importante de bani. Astfel că acesta şi-a pierdut afacerea.

Sursele noastre au precizat că în acel moment a ajuns «Dumi» a ajuns angajat la Relaţii Publice la S.C. Salubris S.A, de unde ar fi făcut mai multe servicii personale pentru primar ca cele precizate în dosarul DNA. În aventuroasa sa carieră, «Dumi» a mai fost şi arbitru în liga a IV-a, fiind unul dintre cei care s-au revoltat în 2009 împotriva preşedintelui Vasile Avram de la Comisia Centrală a Arbitrilor, acuzând într-un interviu oferit „Gazetei Sporturilor“ că examenele de promovare ar fi falsificate şi că ar fi fost furat la testele pe care le-a dat pentru a obţine atestatul de a susţine meciuri în liga a III-a.

sursa www.ziaruldeiasi.ro

Citește și: {loadposition articlescategoryload}

 

 

loading...
Advertisements

Related posts

Centenar. BNR lansează o nouă monedă de luni

Redacția

Pagube produse în județul Iași de precipitațiile din luna iunie

Redacția

Un consilier local vrea ca circulația din zona Gării să fie reglementată

Răzvan Grecu

Lasă un comentariu

* Comentând aici sunteți de acord cu stocare datelor dumneavoastră pe acest site