
Amenzile contravenționale vor putea fi achitate pe jumătate într-un termen de 15 zile de la momentul primirii procesului-verbal, nu doar în 48 de ore, prevede un act normativ care se va aplica începând de astăzi. Conform legislației în vigoare, persoanele amendate sunt încurajate să-și plătească mai repede amenzile prin stabilirea acestui termen ce permite achitarea a doar jumătate din minimul amenzii primite.
Schimbarea este prevăzută de Legea nr. 203/2018 privind măsuri de eficientizare a achitării amenzilor contravenționale. Documentul a apărut luna trecută în Monitorul Oficial și regula referitoare la termenul de achitare a amenzilor la jumătate se va aplica începând din 24 august 2018.
Concret, termenul în care persoanele amendate pot achita doar jumătate din minimul amenzii primite va fi extins semnificativ. În loc de 48 de ore, acesta va fi de 15 zile, scopul fiind încurajarea românilor să-și achite mai repede amenzile, ceea ce va aduce și bani mai mulți la bugetul statului.
„Contravenientul poate achita, în termen de cel mult 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal, jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, agentul constatator făcând mențiune despre această posibilitate în procesul-verbal”, prevede legea nouă.
În momentul de față, termenul este de doar 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal sau de la data primirii acestuia, el fiind considerat prea mic de către parlamentari.
Articol integral pe www.avocatnet.ro


