
Aproximativ 175 de angajați ai Spitalului Municipal de Urgență Pașcani, membri și nemembri ai sindicatului, și-au exprimat până în prezent adeziunea la greva de avertisment programată pentru luni, 20 iulie. Informația a fost confirmată pentru Actualitatea TV de Mihaela Spătaru, liderul Sindicatului SANITAS din cadrul spitalului.
Potrivit acesteia, unitatea medicală se numără printre cele 23 de unități sanitare din județul Iași în care va avea loc greva de avertisment. Protestul se va desfășura între orele 09:00 și 11:00 și va implica angajați din peste 400 de spitale din București și din țară.Pe durata grevei vor fi asigurate toate urgențele medicale și aproximativ o treime din activitatea obișnuită a unităților sanitare. În schimb, nu vor fi efectuate internări, consultații, tratamente și intervenții chirurgicale programate care nu reprezintă urgențe.
Potrivit Federației SANITAS, protestul este determinat de lipsa dialogului cu Guvernul și de măsurile care, în opinia sindicaliștilor, au diminuat veniturile și drepturile angajaților din sănătate și asistență socială. Reprezentanții federației afirmă că este prima acțiune de acest fel organizată în sistemul sanitar în ultimii 20 de ani.
Printre principalele revendicări se numără restabilirea drepturilor salariale prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă din 2023, afectate, potrivit sindicaliștilor, de OUG nr. 7/2026, anularea reducerii sporurilor pentru condiții de muncă periculoase sau vătămătoare și a zilelor suplimentare de concediu, măsuri introduse prin OUG nr. 36/2025, precum și acordarea indemnizației de hrană și a voucherelor de vacanță tuturor angajaților, fără discriminare.
Sindicaliștii solicită, de asemenea, reluarea negocierilor privind viitoarea lege a salarizării, stabilirea unor coeficienți corespunzători pentru personalul din sănătate și asistență socială, menținerea sporului de tură la 15%, păstrarea sporului de 100% pentru munca prestată în weekend și în zilele de sărbătoare legală, reintroducerea sporului pentru condiții de muncă și includerea personalului tehnic, economic și administrativ în aceeași anexă de salarizare.
Federația SANITAS solicită și alinierea salariilor din asistența socială la nivelul celor din sectorul sanitar neclinic.
Dacă revendicările nu vor fi soluționate, Federația SANITAS a anunțat declanșarea grevei generale în sistemul sanitar începând cu 28 iulie.

