







Doi pășcăneni, tată și fiu, cu probleme psihice au rămas pe drumuri în prag de iarnă. Povestea lui Petrișor și Vasile Ilie o cunosc multe persoane, însă puține s-au implicat pentru a le da o mână de ajutor. Deja încercați de soartă, aseară au trecut printr-o nouă încercare. Casa le-a fost distrusă într-un incendiu, au rămas doar zidurile.
”În data de 21.10.2020, ora 00:11, echipaje din cadrul Secției de Pompieri Pașcani au intervenit pe strada Nicolae Iorga, pentru stingerea unui incendiu produs la o locuință individuală. Au ars 300 kilograme de materiale textile, un pat, 200 kilograme de cartoane, 4 uși din lemn, 2 geamuri, un dulap și s-au degradat 2 geamuri, 2 uși, un aragaz, o sobă cu acumulare de căldură şi 15 metri pătraţi de plăci de azbociment de pe acoperiș. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost focul deschis, în spații închise”, conform ISU Iași.
Povestea lui Petrișor Ilie, în vârstă de 36 de ani, este cunoscută pășcănenilor.Tânărul locuia împreună cu tatăl său Vasile într-o casă de pe strada Nicolae Iorga, nr.6, din zona deal. Amândoi suferă de schizofrenie, au avut mai multe internări la Spitalul ”Socola” din Iași, însă de câte ori au revenit acasă și-au reluat viața pe străzile din municipiu, iar din această cauză nu au avut grijă de locuință, nici de gospodărie sau de igiena personală.
Însă, atât el, cât și tatăl său, au primit ajutor în ultimul an prin implicarea Iulianei Niculiță/ facebook ”Asociația Umanitară Donații Pașcani”, a voluntarilor și a autorităților locale.
Astăzi, Iuliana a fost la fața locului și cu lacrimi în ochi a povestii că este îngrijorată că în prag de iarnă cei doi vor rămâne fără un acoperiș deasupra capului. Munca ei, și a celor implicați s-a făcut scrum. Tot ea a declarat că incendiul ar fi pornit de la două persoane care au intrat în locuința celor doi pășcăneni. Nu se știe cu exactitate care a fost scopul, însă au făcut focul în mijlocul unei camere. Nu se știe dacă intenționat, sau doar să se încălzească.Petrișor și tatăl acestuia au ieșit afară, iar un vecin a sunat la 112 când a văzut flăcările.
În municipiul Pașcani nu există un centru pentru a fi internate astfel de cazuri, cum sunt cei doi. Iarna se apropie, iar ei au rămas fără un acoperiș deasupra capului.
Iuliana și-a pus speranțele în noul primar ales, Marius Pintilie, să ajute la rezolvarea acestei situații, dar poate se vor găsi și oameni cu suflet mare care să le dea o mână de ajutor, celor doi.
Polițiștii au deschis un dosar penal și fac cercetări în acest caz.
”În urma incendiului izbucnit în seara de 20 spre 21 octombrie la o locuință din municipiul Pașcani, în cauza a fost întocmit dosar penal în care polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere din culpă”, ne-a declarat Ioana Bîlea, purtător de cuvânt IPJ Iași.
Anul trecut, Iuliana Niculiță a făcut un apel pe o rețea de socializare, iar în urma unei mobilizări generale s-a făcut igienizarea și dezinfectarea locuinței lui Petrișor și Vasile Ilie, dar și la renovarea ei.


