RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Social

Facebook Messenger îşi va avertiza utilizatorii în legătură cu tentativele de înşelătorie şi alte mesaje cu potenţial periculos

Messenger, una dintre cele mai folosite aplicaţii de comunicare din lume, va încerca să le atragă atenţia utilizatorilor în mai multe situaţii cu potenţial periculos, inclusiv atunci când aceştia sunt vizaţi de o escrocherie. Facebook Messenger va atenţiona utilizatorii prin intermediul unui pop-up atunci când consideră comunicarea cu o anumită persoană periculoasă sub mai multe forme.  

Vor fi vizate mesajele suspicioase de la necunoscuţii care ar putea încerca să înşele utilizatorii sau să pretindă că sunt altcineva. La fel, vor fi avertizaţi minorii atunci când sunt contactaţi de adulţi pe care nu-i cunosc.  

Notificările pop-up vor încerca să educe utilizatorii cu privire la pericolele pe care anumite mesaje şi persoane le ascund. Spre exemplu, celor mici li se va spune că trebuie să fie atenţi atunci când intră în legătură cu un adult necunoscut.  

La fel va proceda Messenger şi în cazul tentativelor de escrocherie. Utilizatorilor li se va atrage atenţie să aibă grijă la mesajele care promit bani şi vin din partea unor persoane pe care nu le cunosc.  

  

În fine, Facebook va urmări legăturile dintre persoane şi va avertiza printr-un pop-up utilizatorul atunci când cel care îi scrie nu este cine pretinde a fi.  

Fiecare avertisment vine şi cu o serie de acţiuni pe care Messenger le sugerează utilizatorului, precum blocarea contului care a încercat să-l înşele.  

Facebook, care foloseşte inteligenţa artificială în cadrul noii facilităţi, spune că Messenger face cu această ocazie încă un pas spre criptarea implicită a comunicaţiilor.

ADEVARUL

Related posts

Redeschiderea pasarelei peste calea ferată: un semnal de alarmă tras de Actualitatea TV și NewsPascani.com în toamna anului 2012. Administrația locală este vinovată de moartea bărbatului accidentat de tren!

Răzvan Grecu

Ce legătură există între privitul la TV și problemele de atenție la copii? [studiu]

Redacția

Trenurile Iași – București și Iași – Timișoara, anulate de 1 Decembrie

Redacția
Încarcă...