O nouă lucrare stabilită de R.A.G.C.L. Pașcani la început de lună: sistemul de distribuție al agentului termic este reorganizat. Șefii instituției au analizat posibilitatea închiderii unei centrale termice, urmând ca imobilele deservite de acestea să fie branșate la o alta. Astăzi, angajații lucrau la acest obiectiv.

Astfel, centrala termică Nr. 10 va fi închisă, iar operatorul R.A.G.C.L. va face o interconectare, adică va stabili calea de transferare a energiei către centrala Nr. 6. Va fi asigurată astfel recircularea apei în condiţii optime. Concomitent, operatorul ApaVital a recurs la înlocuirea reţelei de apă rece.
„Proiectul este mai mare, este un proiect combinat. Dorim să schimbăm rețeaua termică de la centrala CT6 și să conectăm grupul de garsoniere de peste drum, respectiv G1, G6 și Creșa Nr. 1 și Grădinița Nr. 2. Aceste clădiri au fost alimentate până acum cu energie termică de la Centrala Nr.10 din zona Aerodromului. Avem un proiect, acea centrală urmează să fie închisă și să intre în conservare, iar aceste blocuri vor intra la Centrala Termică Nr. 6 pentru creșterea eficienței termice. Proiectul îl rezolvăm pe forțe proprii, iar colegii de la Apavital au înlocuit rețeaua de apă rece, dat fiind și aceste intervenții ale noastre”, ne-a declarat Sorin Năcuță, director tehnic al R.A.G.C.L. Pașcani.
Acest demers ar fi benefic pentru toți, iar investiția este suportată de către operator. În același timp, muncitorii RAGCL vor interveni pentru branşarea individuală cu apometrele în cămin la blocul M1, la solicitarea locatarilor. Acesta este următorul obiectiv al operatorului termic local.
„În același timp, la blocul de garsoniere M1 avem solicitări pentru branșamente individuale cu apometrele în cămin, iar acest lucru înseamnă înlocuirea racordului rece, se anulează conducta din subsol și vom face cămine speciale lipite de bloc, pentru apa rece”, a completat acesta.
{jcomments off}


