RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Vineri, grevă la sediul Primăriei Municipiului Pașcani. Angajații luptă pentru drepturile lor

Federația Națională a Sindicatelor din Administrație anunță municipalitatea că vineri, 20 februarie 2015, în intervalul orar 10.00-10.30, la Primărie se va face grevă de avertisment datorită lipsei de interes din partea Guvernului.  

Astfel de adrese au fost expediate către toate Primăriile și Consiliile Județene, iar în prezent toți angajații au luat la cunoștință de această manifestare. Practic, jumătate de oră, programul relațiilor cu publicul va fi compromis, iar acest demers se face în speranța atingerii scopurilor de a fi respectate drepturile angajaților tuturor instituțiile din România, referindu-ne aici la primării și consilii județene.

  

“Am primit un comunicat pe adresa Primăriei prin care eram înștiințați de Federația Națională a Sindicatelor din Administrație că organizează, în data de 20.02.2015, în intervalul orar 10.00-10.30, grevă de avertisment cu întreruperea programului în instituțiile din administrația publică locală ca urmare a faptului că niciuna dintre solicitările noastre nu au fost soluționate în mod favorabil de către Guvernul României.  Aceste revendicări minimale fac referire la reglementarea și liberalizarea acordării începând cu anul 2015 a tichetelor de masă sau a normei de hrană pentru toți salariații din administrația publică locală, în limita bugetelor locale aprobate prin hotărâri de consiliu, în măsura în care aceste instituții realizează și sunt finanțate parțial și din venituri proprii și la creșteri salariale și pentru salariații din administrația publică locală din România sau aplicarea, începând cu anul 2015, a Legii nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice”, ne-a declarat Cristian Menegon, purtătorul de cuvânt al Primăriei Municipiului Pașcani.

Din cele relatate în adresa expediată se pare că în sectorul salariaților exista o reală problemă a plăților, aceasta fiind considerată o categorie discriminată a salariaților din sistemul bugetar.

Citește și {loadposition articlescategoryload}

Related posts

Se fac teste pentru prima ședință de Consiliu Local on-line

Răzvan Grecu

Apa oprită în zona vale până la orele amiezii

Redacția

Sarbatori fara fast la Pascani?

Redacția
Încarcă...