News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Grădinița din Topile în reabilitare. Urmează școala din primăvara lui 2019

Aproximativ 60 de preșcolari din satul Topile vor învăța începând din 2019, într-o nouă unitate de învățământ. Investiția este în derulare, ea fiind finanțată prin Programul Național de Dezvoltare Locală.

 

  

 Este vorba despre grădinița din localitate, care nu a fost reabilitată de foarte mult timp. Acum, unitatea de învățământ a intrat într-un amplu proces de reabilitare, investiția fiind cifrată la aproximativ 500.000 lei.

”Se reface izolația exterioară și acoperișul. În interior se vor realiza grupuri sanitare și încălzirea centralizată. Va trebui să realizăm și fosa septică, până când se va înființa sistemul de canalizare. De asemenea, tot ceea ce înseamnă dotări interioare sunt cuprinse în acest proiect de investiții”, a declarat Neculai Miron, viceprimarul comunei Valea Seacă.

 Din primăvara anului 2019 vor demara lucrările de modernizare a școlii din satul Topile. Contractul de execuție este în valoare de 1,2 milioane lei. Și aici se vor realiza lucrări exterioare și interioare.

Related posts

Ședința privind referendumul pe tema apei, amânată cu o zi

Ema Roman

Propunere din partea viceprimarului Rățoi: Fără tiruri în suburbii!

Marius Parteni

Primarul spune că ApaVital se comportă dictatorial, dar nu face plângere la Parchet. Poliția Locală însărcinată cu paza apometrelor (VIDEO)

Marius Parteni
Încarcă...