RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Poliție

Fifor vrea ca poliţiştii de proximitate să ia locul foştilor ‘sectorişti’

Vicepremierul Mihai Fifor, ministru interimar al Afacerilor Interne, a declarat joi, în cadrul unui interviu televizat. că se simte lipsa ‘sectoristului’ care cunoştea cetăţenii din zona lui de acţiune, motiv pentru care se au în vedere modificări legislative prin care poliţistului de proximitate să îi fie reduse atribuţiile, astfel încât acesta se redevină omul de ordine care cunoaşte foarte bine zona arondată.

 

  

‘Haideţi să recunoaştem cu toţii că lipseşte sectoristul, cel care cunoştea foarte bine zona care îi era arondată. A apărut în schimb poliţistul de proximitate, cu o arondare mult mai mare şi cu atribuţii care îl încarcă foarte mult. El nu mai are timpul de cunoaştere necesar. Dacă avem un poliţist de proximitate care are arondaţi 10.000 de cetăţeni, cu siguranţă nu are cum să-i cunoască. În momentul de faţă avem în lucru, în ministerul nostru, modificări legislative pentru a putea reveni. El va fi tot poliţistul de proximitate, dar îi vom lua din atribuţiile care îi încarcă foarte mult activitatea în momentul de faţă şi îi vom reduce zona de acţiune. El este omul care trebuie să fie acolo, la bază, şi intervine imediat’, a precizat ministrul interimar al Internelor, la Antena 3.

Acesta a menţionat faptul că îi place o vorbă pe care auzit-o la angajaţii MAI: ‘cunoştea sectoristul până şi faianţa pe care o aveai în baie’.

Mihai Fifor a făcut aceste precizări în contextul unei discuţii mai ample despre reformarea MAI, instituţie care, în opinia sa, a avut de suferit în urma pensionărilor masive şi a demilitarizării, cazul de Caracal scoţând în evidenţă breşele din sistem şi problemele care s-au acumulat de-a lungul anilor. Fifor a arătat că ministerul trebuie reformat din temelie, împreună cu lucrătorii din sistem şi cu sindicatele.

‘Asta înseamnă legislaţie şi îmbunătăţirea legislaţiei, asta înseamnă formare, asta înseamnă măsuri imediate de analiză şi de înlăturare a celor care nu doresc să activeze, poate, în MAI’, a adăugat vicepremierul.

Acesta a precizat că e nevoie rapidă de modificări legislative, pentru reaşezarea sistemului, pornind de la nivel central şi mergând până în ultima secţie de poliţie, însă, pe de altă parte, există o distribuţie ineficientă a resurselor, o lipsă de personal şi un necesar de formare continuă a poliţiştilor.

‘Nu poţi să fii dispecer dacă nu ai o pregătire în acest sens, mă interesează să refacem sistemul de pregătire permanentă a poliţistului’, a subliniat Fifor.

Ministrul interimar al Internelor a menţionat faptul că cerut mărirea patrulelor mixte şi vrea ca poliţiştii şi jandarmii să iasă din maşini, pe stradă, pentru a fi alături de oameni.

 sursa www.radioiasi.ro

Related posts

Sancționat pentru că transporta material lemnos fără să dețină acte de proveniență

Diana Marcu

400 de deţinuţi din Penitenciarul Iaşi, evacuaţi dintr-o clădire cu rism seismic. Alţi 200 au fost eliberaţi cu recursul compensatoriu

Redacția

Record. Cea mai mare frauda fiscala depistata vreodata la Iasi. Cuib de infractori la Pascani

Redacția
Încarcă...