NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Economie și afaceri

Dumitru Pantazi, în topul moșierilor din județ

Investitori din Italia şi Germania au cumpărat masiv teren agricol în judeţul Iaşi fiind foarte aproape de a ocupa locul 1 în topul moşierilor. O confirmă oficial Ministerul Agriculturii, cel care anunţă şi cât teren deţin străinii în judeţul nostru. Deocamdată, coroana moşierilor e purtată de un ieşean – Aurel Platcinschi – dar nu se ştie cât va mai rezista acesta.

 

Ce spune statistica

  

Potrivit datelor oficiale, în acest moment cel mai mare proprietar de teren agricol din Iaşi este firma Moldova Ţigănaşi, patronată de amintitul Platcinschi, firmă ce deţine 4.159 hectare. Foarte aproape sunt italienii de la Agrocapital, care au 4.138 hectare. Cel mai probabil italienii vor trece repede în frunte pentru că ei sunt în plină campanie de achiziții (ei au loturi împrăștiate prin tot județul, pe unde au apucat până acum să cumpere, în timp ce Platcinschi are un teren compact în zona Țigănași, deci o suprafață care nu mai poate crește spectaculos).

Pe locul 3, foarte aproape de lider, sunt nemţii de la Orgapic, firmă ce a cumpărat până acum 4.121 de hectare. Această societate deţine de fapt peste 15.000 de ha, dar asta la nivelul întregii Moldove. Oricum, şi nemţii sunt în continuare de noi achiziţii, aşa că în mod cert topul moşierilor va fi ocupat foarte curând de un străin.

Advertisements

Locurile 4 şi 5 din topul moşierilor sunt ocupate de doi fermieri ieşeni: Agricola Prut (patron Vasile Lungu) deţine 3.886 ha, iar Agrocomplex Lunca (patron Dumitru Pantazi) deţine 3.500 ha.

La persoane fizice avem moşieri invizibili

Advertisements

Potrivit datelor oficiale la Iaşi avem şi fermieri persoane fizice. Bizar este că cei mai mari astfel de proprietari susţin că nu au firmă şi nici vreun angajat deşi pretind că lucrează peste 1000 de hectare fiecare. Evident, este absurd să crezi că o asemenea suprafaţă de teren poate fi lucrată doar de proprietar şi familie, dar statul nu a făcut încă nimic pentru a împiedica evaziunea fiscală. La Iaşi există 3 astfel de fermieri fantomă: Valeria Mătăsaru lucrează 1443 de hectare, Vasile Zvorişteanu administrează 1099 ha iar Petru Croitoru gestionează, chipurile singurel, 1095 ha. Am încercat să-i găsim pe aceşti moşieri postrevoluţionari dar parcă i-a înghiţit pământul pe care-l deţin în acte. Nimeni nu ştie unde sunt fermele lor, nimeni nu are un nr. de telefon.

 

sursa Topiasi.ro

Advertisements
Advertisements

Related posts

Unităţile BCR vor fi închise pe 1 şi 5 iunie. Ce operaţiuni o să puteţi să faceţi?

Redacția

Compania Telekom România șantajează dezvoltatorii imobiliari din Iași! Le bagă pe gât cele mai scumpe contracte. Imagini revoltătoare cu modul de lucru al angajaților

Redacția

Ce credite pot obţine persoanele cu salariu mediu pe economie

Redacția

Lasă un comentariu

* Comentând aici sunteți de acord cu stocare datelor dumneavoastră pe acest site