
Modificările aduse de Ministerul Sănătăţii felului în care sunt distribuite şi gestionate vaccinurile antigripale riscă să ducă la scăderea considerabilă a ratei de vaccinare, una şi aşa nu foarte mare. Medicii de familie din zona rurală a judeţului Iaşi, consultaţi de către publicaţia noastră, spun că modificările sunt aproape de un dezastru, „o mare prostie”, că oamenii sunt nemulţumiţi şi că medicii se tem să îşi desfăşoare activitatea.
Pe scurt, ministerul a hotărât, cu scopul de a preveni lipsa de stoc de vaccinuri antigripale, ca să nu mai existe o achiziţie naţională şi o distribuţie, prin DSP-uri, către medicii de familie, a serului pentru persoanele din categoriile de risc. Acum, medicul de familie scrie o reţetă, iar persoanele care pot beneficia de compensare 100% merg la farmacie pentru a-şi ridica vaccinul, se vaccinează acolo, dacă farmacistul e acreditat, sau se întorc la cabinet pentru a se imuniza.
Problema cea mai mare este în mediul rural, unde nu există peste tot o farmacie, iar unele nu aduc şi nu comercializează vaccinuri antigripale. Astfel, oamenii trebuie să meargă zeci de kilometri până în oraş, să îşi cumpere serul, să-l aducă înapoi şi să se vaccineze la medicul din comună.
„Este o măsură foarte, foarte deficitară. O mare prostie din punctul meu de vedere. Oamenii nu îşi pot permite să meargă la Iaşi, nu pot transporta în siguranţă serul, este o cheltuială suplimentară, e foarte greu. Gândiţi-vă doar că pensionarii pe care îi avem, în special cei care au 1.600 de lei, ar trebui să cheltuiască 50-60 de lei să meargă până la prima farmacie din Iaşi şi înapoi ca să-şi ia vaccinul. Mulţi nu vor vrea”, a declarat dr. Oana Miron, care este medic de familie în Mironeasa.
„Oamenii sunt nemulţumiţi, nu ştiu ce interese au fost la mijloc”
Aceasta a explicat pentru „Ziarul de Iaşi” că avea anual 400-500 de persoane care veneau să se imunizeze antigripal şi spune că se teme de faptul că anul acesta s-ar putea să fie mult mai puţine solicitări. Mai este şi problema imunizării în farmacii, crede medicul, chiar şi acolo unde farmaciştii sunt autorizaţi să facă vaccinări.
„Există un risc de şoc anafilactic, ca la orice vaccinare, pentru care un farmacist, abilitat sau nu, s-ar putea să nu fie pregătit să acorde acest prim ajutor, mi se pare riscant. Va fi cu siguranţă un an greu, ce să facă oamenii, să se strângă zece, să pună reţetele cap la cap, şi să roage pe cineva să meargă până la Iaşi să le aducă vaccinul la toţi? Sunt nemulţumiţi, am vorbit cu ei, sunt foarte nemulţumiţi. Nu ştiu ce interese au fost la mijloc, dar cred că este o problemă majoră şi va duce la o scădere a ratei de vaccinare”, a precizat dr. Oana Miron.
Medicul a precizat că sunt două elemente care nu au fost luate în considerare de legiuitor în acest caz: relaţia bună avută de medicii de familie cu Direcţia de Sănătate Publică, o relaţie care oricum se păstrează, pentru că sunt distribuite serurile pentru imunizarea copiilor conform planului naţional. Totodată, există şi încrederea oamenilor în medicul de familie, care vor dori să se vaccineze doar la el şi care ar putea să spună „pas” vaccinării anul acesta dacă e nevoie să depună eforturi suplimentare.
continuare pe ziaruldeiasi.ro


