RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Sănătate

Deputatul Petru Movilă despre finanțarea de stat a Spitalului Regional de Urgență

Nu există finanţare de la bugetul de stat pentru Spitalul Regional de Urgenţă (SRU). Membrii diverselor partide care amăgesc opinia publică susţinând că datorită eforturilor depuse de ei studiul de fezabilitate pentru această unitate medicală este prins în bugetul de stat pentru anul 2016, înseamnă că fie nu au lecturat cu atenţie bugetul, fie mint cu bună ştiinţă.

În prezent se află în derulare la Ministerul Sănătăţii, prin programul Băncii Mondiale, o procedură de achiziţie pentru contractarea actualizării studiilor de fezabilitate pentru spitalele regionale de la Iaşi, Cluj şi Craiova.

  

Sursa de finanţare este asigurată integral de către Banca Mondială. Toate cele trei spitale au în prezent alocate deja fondurile pentru reactualizarea acestor studii, iar conform estimărilor MS, documentele vor fi finalizate în luna august 2016.

Totodată, sursa de finanţare pentru spitalele regionale de urgenţă este reprezentată de finanţarea solicitată de Ministerul Dezvoltării, prin Programul operaţional regional, 320 milioane Euro. Banii din fondurile europene vor avea ca destinaţie construcţia unităţii medicale. Dotările vor fi asigurate din finanţarea Băncii Mondiale, în valoare de 150 milioane Euro.

Am afirmat de nenumărate ori că bugetul MS nu poate susţine construcţia unei astfel de unităţi medicale. Important este că Spitalul regional de urgenţă va deveni realitate şi că proiectul este pe drumul cel bun, chiar dacă construcţia acestuia va însemna reducerea alocării de fonduri pentru celelalte spitale din Iaşi, prin reducerea numărului de paturi.

Se arată în comunicatul de presă al deputatului Petru Movilă legat de finanțarea Spitalului Regional de Urgențe Iași. 

Related posts

Doi bărbați au murit în urma unui incendiu de vegetație

Redacția

Sistemul de urgențe, împins la limita rezistenței: când sunăm la 112 și cine ne răspunde acolo?

Redacția

Noul primar nu renunță la ideea dotării Spitalului Municipal cu un aparat de testare COVID-19

Marius Parteni
Încarcă...