News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Educație

Cursuri de prim-ajutor pentru elevii pășcăneni. Profesori de la Colegiul „Unirea” au învățat cum pot salva o viață

Din anul școlar 2019-2020 în unitățile de învățământ din municipiul Pașcani se vor face cursuri de prim-ajutor. Acestea se vor desfășura o dată pe lună, iar durata lor va fi de o oră.

 

  

Cursuri se predau deja în trei școli de stat și una privată din județul Iași.

„Începând cu anul școlar 2018-2019 pe raza municipiului Pașcani în unitățile școlare care fac parte din municipiu, o să desfășurăm activități de prezentare a unor manevre de acordare a primului ajutor până la sosirea ambulanței, urmând ca în anul școlar 2019-2020 aceste prezentări să fie succedate de ore fixe de prim-ajutor care vor fi desfășurate în fiecare lună, timp de o oră la fiecare clasă pe tot parcursul anului școlar. Aceste cursuri de prim ajutor sunt destinate și populației, dar ne dorim să creștem o generație de oameni care știu să acorde corect primul ajutor până la sosirea ambulanței. Este foarte important de menționat și de reținut faptul că noi în județul Iași avem foarte multe decese datorate faptului că nu știm să acordăm primul-ajutor în caz de înec, în caz de leșin sau în caz de stop cardiorespirator. Noi încă suntem în faza în care dacă o persoană leșină lângă noi îi dăm cu apă pe față sau îi dăm două palme. Încercăm să ajungem la elevi prin învățământ și sperăm să reducem astfel rata mortalității”, ne-a declarat Marius Benchea, director general al Serviciului Voluntar de Ambulanță.

La grădinițe se fac prezentări de prim-ajutor. Serviciul Voluntar de Ambulanță dorește să implementeze proiectul în toate școlile din județul Iași.

„Am vorbit cu directorii școlilor din municipiul Pașcani și înțeleg că nu există nici un parteneriat încheiat între Serviciul Voluntar de Ambulanță și unitățile de învătământ care să aibă o permanență. Ele au punctual acorduri de colaborare. În special în contextul „Școlii altfel” pentru organizarea diferitelor activități, și nu neapărat cu ambulanța ci și cu Crucea Roșie. Doar cei de la Colegiul Tehnic C.F. „Unirea” Pașcani au organizat punctual astfel de cursuri în special pentru cadrele didactice. Au fost implicați aproximativ 50 de profesori la cursurile de acordare a primului ajutor, dar nu au o permanență în astfel de colaborări cu ambulanța. Aceste informații le-am preluat strict de la școlile din localitate. Există acorduri de parteneriat cu școlile din municipiu, dar punctual, pe anumite perioade”, ne-a declarat Irina Prodan, inspector școlar al Inspectoratului Școlar Județean Iași.

Proiectul este în curs de desfășurare, urmând ca în viitor acesta să fie implementat.

Related posts

“Statutul Elevului 2.0”. Drepturile pe care le cer elevii în noul statut depus la ministerul Educaţiei

Redacția

Trei elevi pășcăneni vor participa la faza națională a concursului Cangurul Lingvist

Oana

Elevii şi profesorii vor fi testaţi pentru depistarea coronavirusului, pe bază de salivă, în fiecare luni şi joi

Redacția
Încarcă...