Premierul României a explicat că liderii politici români vor continua demersurile pentru aderarea la spațiul Schengen, analizând măsura decuplării dosarului de cel al Bulgariei.
Premierul a spus că Executivul analizează măsura decuplării în dosarul Schengen FOTO Arhivă
„În acest moment, se discută cu instituțiile europene și cu președinția cehă pentru a putea să identificăm care sunt soluțiile imediate care pot fi luate, și de asemenea discutăm cu partea suedeză pentru că urmează să preia președinția de la Cehia și să analizăm oportunitatea repunerii pe agenda Consiliului a decizie de aderare”, a spus Nicolae Ciucă privind aderarea României la Schengen.
„Este un demers pe care îl analizăm, să realizăm această decuplare”, a mai spus premierul, explicând că acesta „este un demers care asigură continuitatea la standardele pe care noi le-am respectat”. Totodată, Ciucă a explicat diferența situației din 2012, arătând că acum România nu mai are MCV.
Fiind întrebat dacă va fi nevoie de un vot pentru realizarea decuplării,
» Citește continuarea pe pagina autorului


