NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Cioloș, în legătură cu cea mai mare investiţie de stat în judeţul Iaşi: „Separăm din nou Hidrocentrala de pe Siret“

„Amenajarea hidroenergetică Paşcani“ este o investiţie începută în vremea comunismului şi încă nefinalizată nici până azi. Mai este nevoie de circa 125 milioane de euro.

 

Elementele celei mai mari investiţii ale statului român în judeţul Iaşi ar putea fi din nou separate. Este vorba despre proiectul „Amenajarea hidroenergetică Paşcani“ (AHE Paşcani), o investiţie demarată în anii comunismului şi care nici până în ziua de astăzi nu a fost finalizată. Într-un răspuns la o interpelare a senatorului PSD de Paşcani Florin Constantinescu, primul ministru Dacian Cioloş vorbeşte despre posibilitatea ca elementele acestei investiţii să fie din nou separate, după ce, în 2006, proiectul „Acumularea Paşcani“ şi „Centrala hidroelectrică Paşcani pe râul Siret“ au fost unite în AHE Paşcani. Din acel an, responsabilitatea continuării investiţiei a trecut integral la Hidroelectrica SA, dar care nu reuşit să ducă la bun sfârşit proiectul din lipsă de fonduri.În prezent, estimările arată că necesarul de finanţare se ridică la peste 100 milioane lei.

„Hidroelectrica SA reevaluează parametri constructivi şi de funcţionare ai investiţiei din punct de vedere hidroenergetic, în concordanţă cu cerinţele actuale şi de perspectivă, în scopul creşterii eficienţei şi optimizării indicatorilor tehnico-economici.La momentul actual, ministerul de resort şi Hidroelectrica SA analizează şi posibilitatea separării acestui activ (Centrala Hidroelectrică Paşcani) precum şi a altor active similare, pornind de la premisa că acestea trebuie analizate ca fiind obiective cu funcţii complexe: asigurarea unor resurse hidrologice necesare consumului şi irigaţiilor, atenuarea tranşei de viitură etc.“, scrie Cioloş în răspunsul oferit senatorului ieşean.

În ultimii trei ani, la nivelul Guvernului a fost studiată varianta preluării integrală a acestei investiţii de către Ministerul Mediului, cu scopul accesării de fonduri europene, dar despre această iniţiativă nu se mai ştie nimic concret. Potrivit lui Constantinescu, fără Centrala Hidroelectrica Paşcani, printre lucrările care mai trebuie executate se numără barajul de pământ, evacuator, consolidare versanţi şi stabilizarea albiei, construcţii de exploatare etc.

Un deviz actualizat la nivelul lunii ianuarie 2016 arăta că pentru finalizarea lucrărilor la AHE Paşcani, inclusiv cu punerea în funcţiune a capacităţii energetice, mai sunt necesare 125 milioane euro. Proiectul de la Paşcani a fost demarat în anul 1985, şi cea mai mare a lucrărilor a fost realizată în ultimii ani ai perioadei comuniste. 

Sursa: ziaruldeiasi.ro

 

loading...
Advertisements

Related posts

Locatarii blocului B5 îi reamintesc primarului să termine proiectele începute înainte de campanie

Ema Roman

„Nu vrem să vă deranjăm, vrem doar să circulăm”, mesajul protestatarilor care cer modernizarea drumului județean Hărmănești– Todirești- Cotnari

Marius Parteni

Prețul la Salubritate crește din nou!

Marius Parteni

Lasă un comentariu

* Comentând aici sunteți de acord cu stocare datelor dumneavoastră pe acest site