Șeful PSD, Marcel Ciolacu, a vorbit, sâmbătă, despre nevoia ca statul român să îşi „apere valorile”, în raport cu Uniunea Europeană.
Ciolacu afirmă că nu îi pare rău că a intrat în coaliție cu PNL FOTO Arhivă
Liderul social-democrat a făcut referire la „valori creştine”, pe care nu le-a nominalizat, potrivit News.
“Trebuie să ne păzim şi valorile României în ceea ce priveşte Uniunea Europeană, vorbeam cu domnul Stănescu, categoric altă cale pentru Europa şi pentru România nu există, decât o Uniune Europeană. Dar cred că s-a exagerat un pic şi s-a încercat şi am resimţit cu toţii şi vedem acum efectul creat de această exagerare şi această impunere unor valori sau aşa-zise valori pe care nu le identificăm în valorile noastre creştine. Cred că calea trebuia să fie cu totul alta şi lucrurile ar fi trebuit făcute după mult mai multe discuţii şi mai puţine impuneri, cred că prioritatea Comisiei Europene în acest moment ar fi fost o practică unitară în ceea ce priveşte criza energetică şi prioritatea noastră în acest moment şi în interiorul Guvernului,
» Citește continuarea pe pagina autorului


