RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Care sunt numele de pe lista scurtă pentru șefia Ministerului Educației, după demisia lui Daniel David

Pe lista scurtă a persoanelor care ar putea prelua portofoliul la Ministerul Educației, după ce Daniel David și-a dat demisia din funcție se află două nume: Marilen Pirtea, rectorul Universităţii de Vest Timişoara și Luciana Antoci, fost prefect de Iași ,consilier al premierului Ilie Bolojan.

Potrivit surselor Libertatea, un alt nume vehiculat este cel al Monicăi Anisie, fost ministru al Educației, președinta Comisiei pentru Învățământ din Senat.

Ministeul Educației are nevoie de un nou șef, după demisia lui Daniel David. FOTO FB M, Educației

Ministeul Educației are nevoie de un nou șef, după demisia lui Daniel David. FOTO FB M, Educației

  

Monica Anisie a studiat la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București între anii 1992 și 1996. Este absolventă a două programe de masterat: unul în management educațional la Universitatea Națională de Studii Politice și Administrație Publică (2007-2008) și altul în integrare europeană și probleme sociale, la Facultatea de Științe Politice, Sociologie și Relații Internaționale (2007-2009).

A fost profesor de limba și literatura română, consilier prezidențial pentru politica educațională a lui Traian Băsescu între 2012 și 2016 și secretar de stat în Guvernul Cioloș, iar în noiembrie 2019 a devenit ministru al Educației în Guvernul Orban, desemnată de premierul Ludovic Orban după căderea Guvernului Dăncilă.

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

De ce promovabilitatea la Bacalaureat în unele județe sărace e mai mare decât unde sunt licee de renume. Expert: „Implicarea tinerilor din zone bogate nu e atât de mare tocmai pentru că au acces la mai multe resurse”

Redacția

UE va cere statelor membre să limiteze căldura în clădirile publice la 19 grade, iar climatizarea pe timp de vară la 25 de grade

Redacția

LIVE Ziua 352 de război. Explozii în Kiev/ Zaporojie, atacată cu 17 rachete într-o singură oră, susține primarul/ Macron spune că Franța nu va trimite avioane de vânătoare Ucrainei în următoarele săptămâni/ Rușii au lansat o ofensivă puternică în Lugansk/ Peste 100 de invadatori ruși ar fi fost eliminați în Berdiansk

Redacția
Încarcă...