Tribunalul din Milano a emis mandate europene de arestare pentru cinci dintre cei nouă tineri din Paşcani care au spart sute de conturi bancare. Membrii reţelei sunt cercetaţi şi de procurorii DIICOT Iaşi pentru că ar fi transferat ilegal peste 500.000 de euro din conturile unor persoane în conturile lor.
Magistraţii italieni au emis pe numele lui George Ariel Boltoc, Tiberiu Ciobanu, Iulian Filip, Bogdan Paiu şi a lui Bogdan Minciună mandate europene de arestare. „Din actele transmise de autorităţile judiciare italiene rezultă că cei cinci sunt cercetaţi penal pentru faptul că, începând din anul 2010 şi până în data de 10 iunie 2012, au participat la un grup infracţional organizat, cu caracter transfrontalier cu scopul de a folosi fără drept carduri reîncărcabile şi conturi curente bancare prin accesări fără consimţământul titularului la sistemul informatic de home banking, faptă ce este pedepsită de Codul penal italian cu 5 ani de detenţie”, se precizează într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi.
Cei cinci au au fost duşi la Curtea de Apel Iaşi, care va decide dacă cei cinci vor fi prezentaţi autorităţilor italiene. George Ariel Boltoc, Tiberiu Ciobanu, Iulian Filip, Bogdan Paiu şi Bogdan Minciună sunt arestaţi preventiv, din aprilie, într-o altă cauză penală, instrumentată DIICOT Iaşi.
Anchetatorii susţin că, în 2010-2012 gruparea, formată în special din tineri din Paşcani, a acţionat în special în Italia şi au fraudat peste 500 de conturi bancare. Astfel, au reuşit să-şi „sporească” veniturile cu 500.000 de euro. Banii erau extraşi de la ATM-uri din Italia cu ajutorul unor intermediari şi apoi trimişi în România, pe numele altor persoane. De asemenea, pentru a scoate banii unii membri ai reţelei s-ar fi folosit de acte false. Anchetatorii au precizat că reţeaua era coordonată de Bogdan Ionel Paiu (36 de ani) şi Iulian Filip (30 de ani). Oamenii legii au descins, pe 24 aprilie, în 21 de locuinţe ale suspecţilor şi au adus 20 de persoane la audieri. Nouă dintre acestea au fost arestate de Tribunalul Iaşi, pe 25 aprilie.
sursa Adevarul.ro
Citește și:
{loadposition articlescategoryload}