Moarte fulgerătoare pentru un bărbat care se afla la cumpărături în piața vale. Astăzi, în jurul orei 13.00, ambulanța a fost solicitată pentru o persoană inconștientă.
Se pare că victima care se afla la cumpărături, făcuse deja comandă la un taxi și își urcase bagajele în mașină când s-a prăbușit la pământ.
Persoanele aflate în zonă au sunat la 112, iar între timp, au cerut și ajutorul personalului medical ce oferă servicii pe timp de caniculă, în cortul amplasat de Primărie în zona Gării.
Imediat a sosit și un echipaj cu medic de pe Ambulanță, care l-a resuscitat pe bărbat minute în șir, însă fără niciun rezultat. Din păcate, victima a decedat. Cel mai probabil, bărbatul avea probleme cardiace, iar din cauza căldurii, i s-a făcut rău și se pare că acesta i-a fost sfârșitul.
La fața locului a sosit și un echipaj de Poliție, alături de criminaliști. Trupul neînsuflețit a fost transportat la IML Iași pentru efectuarea necropsiei.
Citește și: {loadposition articlescategoryload}


