RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Uncategorized

Campania națională de testare. Românii se pot testa gratuit pentru HIV și virusurile hepatice B și C


Românii se pot testa gratuit pentru virusurile HIV, hepatice B și C, în cadrul unei campanii lansate miercuri de Institutul Național de Boli Infecțioase Prof. Dr. Matei Balș și partenerii săi, beneficiind de finanțare prin intermediul Granturilor Norvegiene 2009-2014.

  

 

Campania națională de testare, comunicare informare și educare „H-Alert” se va desfășura, în perioada octombrie 2015-aprilie 2016, și are ca scop mobilizarea tinerilor și grupurilor sociale vulnerabile — persoane de etnie romă, utilizatori de droguri injectabile — pentru a se informa cu privire la prevenirea infecțiilor, relatează Agerpres.

Managerul Institutului Național de Boli Infecțioase Prof.Dr. Matei Balș, prof.dr. Adrian Streinu-Cercel, a arătat că testarea se va putea face la nouă centre și laboratoare partenere, afișate pe site-ul campaniei www.h-alert.ro.

Este foarte important ca oamenii să știe că testarea poate face uneori diferența dintre viață și moarte. Infecția cu HIV sau cu virusurile hepatice B și C evoluează de multe ori fără simptome și poate fi confundată uneori cu alte infecții. Singura modalitate de a afla este testarea”, a spus Adrian Streinu-Cercel, cu prilejul lansării campaniei.

El a precizat că după campanie rezultatele acestor testări vor fi folosite la un raport ce se va întocmi împreună cu Ministerul Sănătății pentru a permite intervenții rapide și eficiente la diminuarea infecțiilor.

Până acum au mai fost testați gratuit la virusurile hepatice 35.000 de oameni și s-a constatat în ultimii 12 ani o creștere cu 2% a persoanelor infectate.

Potrivit datelor statistice, mai mult de jumătate dintre români nu s-au testat niciodată pentru hepatita B și C. Un sfert dintre români nu au încredere în vaccinuri și unul din cinci români nu s-ar vaccina împotriva virusului hepatitei B chiar dacă i-ar recomanda un medic.

Sursa: Cotidianul.ro

Related posts

Uimitoarea poveste a poetului Fondane, evreul pe care Cioran a vrut să-l salveze de la moarte şi care a murit gazat la Auschwitz din dragoste faţă de soră

Redacția

In memoriam – Laura Stoica. Astăzi se împlinesc 10 ani de la moartea artistei

Redacția

PIERDUT CERTIFICATE CONSTATATOARE ALE PETRESCU M FLORIN RICARD IF

Redacția
Încarcă...