
Administrația locală din Pașcani se confruntă cu dificultăți majore în întreținerea spațiilor verzi din municipiu. Aflat într-o vizită de lucru pe strada Grădinița, primarul Marius Pintilie a explicat cetățenilor, printr-un mesaj video, motivele pentru care lucrările de cosire a ierbii sunt întârziate, subliniind lipsa acută de personal și ritmul accelerat de creștere a vegetației din această perioadă. Edilul a precizat că primăria trebuie să gestioneze o suprafață uriașă, având la dispoziție o echipă extrem de mică. Ploile din lunile mai și iunie agravează situația, impunând o intervenție constantă.
„ Suntem pe strada Grădinița. Venit să verificăm un pic cum se lucrează la spații… Vreau să vă comunic că cam greu în această perioadă suntem depășiți de iarba care crește”, a transmis primarul la începutul intervenției sale. Acesta a detaliat problema resurselor umane: „Mai ales în luna mai, iunie când avem ploi trebuie să cosim zilnic. Iar în registrul spațiilor verzi avem 60 de ha. Ei, 60 de ha 15 oameni este foarte greu ca să faci față”.
Pentru a compensa lipsa de personal, primăria apelează la câțiva zilieri și la persoanele care beneficiază de ajutor social (Legea 416), dar chiar și așa, alături de îngrijirea parcului municipal, echipele nu fac față.
Ca răspuns la sesizările cetățenilor nemulțumiți că iarba tăiată nu este strânsă imediat, Marius Pintilie a recunoscut cu limitele instituției: „Am primit sesizări de la anumiți cetățeni că sunt nemulțumiți de faptul că după ce se taie iarba nu se strânge iarba tăiată. Nu avem capacitatea asta. Chiar dacă sună ciudat din gura mea, primăria nu are așa de mulți salariați ca să facem toate aceste operațiuni”.
O altă provocare o reprezintă zonele înguste și proximitatea parcărilor, unde operațiunile necesită măsuri suplimentare de precauție care încetinesc semnificativ ritmul de lucru.
„Dacă e să ne uităm, de exemplu, acest spațiu verde aici, ca să-l tai îți trebuie doi oameni. Un om care să țină o protecție pentru mașină și un om care să taie iarba. Asta înseamnă că timpul de lucru crește”, a explicat edilul.
Deși situația este neplăcută pentru locuitori, primarul a precizat că angajarea de personal suplimentar iese din discuție din cauza constrângerilor bugetare. Administrația speră ca din luna iulie lucrările să intre într-un ritm normal.
„Din luna iulie, bineînțeles că vegetația încetinește și atunci reușim să recuperăm. Vă rog să aveți înțelegere. Nu putem să angajăm oameni. Costurile sunt foarte mari. Dacă nu reușim să facem exact cum vă doriți dumneavoastră, îmi pare rău, dar noi ne străduim ca să avem totuși un oraș cât de cât curat și îngrijit”, a concluzionat Marius Pintilie.


